Eu sunt TOT! Ganduri de dezvoltare personala!

dezvoltare personala

Salut,

Ce mai faci? Cum iti merge? Sper ca toate sunt asa cum trebuie si ca fiecare piedica aparuta in cale este un prilej de a sari cu bucurie peste ea pentru a o depasi, considerand-o un pilon al amintirilor tale de peste ani si un pas important in dezvoltarea personala. Caci ce ar fi binele fara raul aparent, care sa-l contureze? Am ales sa postez un articol cu iz aparent cioranian, compus din ganduri si trairi recente.

Suntem muritori, o stim, o evitam si din pacate ne purtam ca niste nemuritori socati de propria lor mortalitate, atunci cand le vine randul. Muritori ca trup fizic, majoritatea lipsiti de increderea in existenta unui trup astral menit sa se joace in captivitatea trupului fizic. Acest lucru este spus in carti de cand lumea si pamantul, dar noi il ignoram, ancorati in mental, in rational sau cel putin in rationalul lumii materiale, axate pe jocul acesta numit Monopoly, unde frunzele care tineau loc de bani in jocurile copilariei au fost inlocuite cu hartii oficial printate. Nu incercam sa descoperim nimic pe cont propriu, luam cele deja formulate de altii cu situatie, cu faima….luam toate cele spuse de ei drept adevar pur, din lene, comoditate, frica.

Ma amuza modul in care oamenii investesc in propria lor nemurire, stiind ca ea nu exista aici, in experienta Pamanteana. Viata pe Pamant este precum asteptarea unui tren intr-o gara de tranzit. Am venit si urmeaza sa plecam. Nu stim cand, nu exista un panou de tip “mers al trenurilor” care sa ne ghideze. Stiind ca plecam, stiind ca am venit goi, pretindem totusi ca am pierdut tot felul de lucruri, obiecte, situatii si aducem modificari acestei gari, ridicam cladiri (unele absolut inutile) carora le spunem case si cu care ne identificam, ne luptam pentru a avea cat mai multe obiecte fizice, stranse in gramezi mici, medii si mari, obiecte care sa ne contureze imaginea. Si dupa ce modificam aspectul garii dupa bunul nostru plac, plecam, caci a venit trenul. Si vin altii, care modifica gara dupa bunul lor plac, criticand ceea ce am facut noi, si pleaca si ei. Cat timp irosit in van.

As vrea sa iti spun ceva despre mine. Imi iubesc extraordinar de mult bunicii. Am crescut cu ei, persoane cu un deosebit simt al umorului, inteligente, persoanele ideale pe care nici eu nu le-as fi ales mai bine drept familie. Au plecat dintre noi in “93 si “95 si de atunci ma gandesc la faptul ca dupa moarte ii voi intalni. Si vom discuta. Si ne vom bucura din nou de micul nostru Univers. De ceva vreme insa simt ca nu mai vreau asta. Nu ar fi corect fata de ei in prima faza. Daca si ei vor sa isi petreaca vesnicia alaturi de bunicii lor, cum indraznesc eu sa-i privez de aceasta sansa, mai ales daca imi pasa de ei? Cu siguranta ei vor fi batrani doar in amintirea mea, dar ei au fost si copii, au fost si adolescenti, au fost si tineri. Dar asta e parerea unei minti rationale, pamantene.

dezvoltare personala 2

Pe langa cele de mai sus, mi-am dat seama ca purtand aceasta dorinta cu mine, sansele ca ea sa se materializeze sunt destul de mari si imediat dupa ce imi incep eternitatea voi avea parte de o intalnire, vom depana amintiri despre o dimensiune irelevanta, despre un teren de joaca numit Pamant, unde picaturi din acelasi intreg s-au intrupat pentru a se bucura de acest joc. Dupa o vreme insa, daca vom fi grupati pe caprarii familiale si dincolo, dorul, daca el exista, va disparea si vom capata din nou aroganta aceea care ne permite sa ne certam, sa ne indepartam, sa ne cautam fericirea in alta parte. Prin urmare intalnirea cu cei dragi este doar o proiectie a mintii pamantene, neoblojite inca. O proiectie la care de ceva vreme am renuntat cu inima deschisa, increzator fiind ca EI sunt EU si EU sunt EI si TU esti EU si NOI suntem EU si EU sunt VOI. Asa ca orice aleg sa se intample, se va intampla pentru ca oricat de minunat suna acum, nu conteaza. Va fi o piesa de teatru regizata de mine pentru alinarea cuiva care nu va veni cu mine in locul unde, conform zicerilor, nu exista intristare. Nu are unde si pentru cine sa conteze, caci nu ne luam cartea de identitate cu noi. Nu ne vom grupa si dincolo, pentru a ne apara eternitatea in fata inamicului.

EU sunt TOT! Cine sunt EU? La intrebarea asta trebuie sa isi raspunda fiecare, in gand, simtind o bucurie netarmurita a Adevarului. La aceasta intrebare “Cine sunt EU?” nu putem raspunde corect verbalizand, caci Adevarul are o hiba: atunci cand este rostit, ia forma cuvintelor si devine perceptie. Dar intelegand raspunsul, ne putem comporta ca atare, lasandu-i pe ceilalti sa recunoasca in noi Adevarul!

Mi-am pus gandurile pe coala alba pixelata a blogului, convins fiind ca ai inteles ce am vrut sa spun printre rinduri!

Spor in tot si toate!

Cu prietenie sincera,

Traian

 

4 Comments

  1. Multumesc,
    nici nu-ti dai seama cata pace si lumina aduci in sufletele noastre cu aceste ganduri frumoase.Sa le spui mereu si mereu ptr ca cine are organele simtului in buna regula, sigur va avea si ,,trazvire”.

  2. Ma bucur sa te regasesc, Traian! Da sunt toate bune! Si cate s-au intamplat de cand te-am ,, intalnit” prima data si pana acum!As putea scrie o carte.Sau nu.M-am maturizat, m-am calit, m-am schimbat. Desi si eu sunt de multe ori legata de material.Am inteles in urma cu 6 ani ca materialul este efemer! Dar uit! Si uite ,,te citesc” si-mi reamintesc! EU sunt El Si El e Noi si Noi suntem TOT! O seara frumoasa! Si gandurile mele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published.