Alimenteaza-ti si valorifica-ti dorintele

coaching

Salut,

Ce frumos ca ne bucuram de o toamna prelungita! Ma uitam la casele din jur, unii au si pus lemne pe foc si ma gandeam ca e o parte instinctuala din noi care ne spune ca in noiembrie TREBUIE sa faci focul, ca e toamna, e frig si daca mai spun si la TV ca vine codul maroniu de ger, clar, ardem lemne. Pur si simplu nu avem incredere in corpul nostru ca stie sa aiba grija sa nu-i fie frig, mai ales daca-i dam drept hrana chestii alcaline, naturale. Bine, daca ti-e frig, ti-e frig! 🙂
Recunosc, astazi am stat in soare, in pantaloni scurti, citind cu picioarele goale in iarba uda, pret de aproape 2 ore. Am simtit soarele cum incepe sa incalzeasca, e o senzatie minunata sa asisti la trezirea la viata a naturii, in fiecare dimineata sau de cate ori ai ocazia. Observa cerul, iarba, culorile, linistea, sunetele pasarilor, chestii simple care-ti vor confirma ca viata e chiar frumoasa. N-ai cum sa nu te simti implinit, daca faci liniste in minte, curatenie in ganduri si asisti la miracolul din jurul tau.Nu intra, imediat ce te trezesti, in ceea ce consideri ca e tumultul zilelor ocupate! Renunta la “nu-mi vad capul de treburi”! Priveste in oglinda, e singurul loc unde trebuie sa-ti tii idolii!
Stiu, poate suna prea poetic pentru vremurile in care versurile melodiei “ocolesc belelele cum face Soarele cu stelele” sunt la moda si ne inunda mintea din toate radiourile. Desi, nu stiu sa se fi ferit Soarele vreodata din calea vreunei stele, dar cine stie ce carti mai sunt pe piata acum.
Multi oameni sunt invitati sa se gandeasca la “ce este viata?“. Sincer, vazand ca multi gasesc dificila aceasta intrebare, mai ales daca incearca sa raspunda cu ajutorul mintii, as recomanda o alta intrebare, ceva mai eficienta: “Ce este viata TA?“. Intreaba-te acest lucru si stai asa, in asteptare, cateva minute, fara a permite mintii sa-ti spuna ceea ce deja stii.
Vezi dualitatea din tine? Mintea iti da ganduri, iar TU le asculti, nu cu urechile, caci mintea e deja in capul tau, dar cumva, le auzi si le iei in calcul. Acesta este Sinele Autentic cu care trebuie sa te identifici, astfel incat sa iei dreptul de conducere mintii.
Poate nu stiai, dar in viata fiecaruia dintre noi exista doar doi motivatori: 1 – frica si 2 – dorinta.
Cand fricile tale sunt mai mari decat dorintele ceea ce se intampla este ca ramai ascuns si ai asteptari mici de la tine. Esti neincrezator in potentialul tau. Atunci cand dorintele sunt mai mari decat fricile, incepem sa progresam si vedem deja rezultatele. E ca fabula aceea indiana care spune ca inauntrul nostru exista doi lupi: unul bun si unul rau. Castiga cel pe care il alimentezi mai mult!
Dorinta este ca un fel de flacara. Dorinta de a avea cu adevarat grija de un anume aspect al vietii tale (sanatate, financiar, sentimental) reprezinta un adevarat combustibil care permite scenariului vietii tale sa se schimbe in mod favorabil directiei de mers. Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, din inima, sincer si implicat 100%, acea dorinta este ca un piston care te impinge catre atingerea obiectivului. Este foarte important ca dorinta sa fie arzatoare, nu asa, ceva mediocru, o alegere ocazionala.
coaching

 

Adevarul este ca nu trebuie sa faci tot felul de exercitii pentru a te pozitiona pe directie, pentru ca manifestarile apar mult mai simplu. Daca te-ai saturat de viata ta actuala, la modul cel mai serios, atunci nu-ti trebuie nicio alta motivatie pentru a o schimba, e suficient ca exista o puternica dorinta in acest sens!
Iata care este cea mai importanta intrebare pe care sa ti-o adresezi in acest moment: Fricile tale sunt mai mari decat dorintele tale sau invers?
Ti-ai aranjat clar in minte ce iti doresti astfel incat sa simti energiile asociate acestei dorinte cum te indeamna catre marele premiu?  Este genul de dorinta care te impinge spre implinirea ei, indiferent care sunt costurile? REPET: INDIFERENT CARE SUNT COSTURILE?
Daca inca nu ti-ai implinit dorinta si te lupti de ceva vreme (desi cuvintul “lupta” atrage energii negative, asa ca scoate-l din vocabular), analizeaza-ti dorinta si vezi daca nu cumva exista aspecte pe care nu le-ai atins inca. Ia-o ca pe un proiect, cu un “plan de afaceri” pus la punct, cu obiective, puncte de atins, deadline, etc.                                  Nu fi amator! E DORINTA TA!
coaching

 

Ce trebuie sa faci este sa faci din dorinta ta o dorinta puternica, astfel incat nimic sa nu te mai poata opri! Daca inca mai ai frici care te incetinesc, da-ti seama ca o dorinta extrem de puternica depaseste orice frica. Daca nu ar fi fost asa, la ora actuala am fi trait in pesteri si am fi tremurat de frig.
 
Daca ai mai studiat procesul implinirii dorintelor pana acum, probabil ai auzit si de tot felul de exercitii menite sa anihileze indoiala si dubiile legate de implinirea dorintelor. Aceste exercitii sunt utile insa adevarul este ca nu trebuie sa faci niciun fel de exercitii dificile pentru a-ti atinge scopul.
Dovada o reprezinta nenumaratele situatii in care oameni simpli din toata lumea au reusit sa-si implineasca visele in conditii care altora le-ar putea parea imposibile. Ei nu au avut nevoie de exercitii, pur si simplu au facut schimbarile potrivite in viata lor. Asa ca e bine sa stii ca esti perfect asa cum esti acum si ca dorinta ta, daca este puternica, va zdrobi orice fel de obstacole care-ti vor sta in cale.
Si acum, la treaba! Urmareste si clipul de mai jos cu atentie (alege limba romana din lista de linga butonul Play, daca nu intelegi engleza) si cum zicea Confucius intr-o adaptare la zilele noastre: gaseste-ti o activitate care-ti face placere si nu va mai trebui sa muncesti o zi, in viata ta!
Cu prietenie sincera,

Traian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *