miercuri, 28 decembrie 2011

Iti multumesc! Traieste Liber si in 2012!


Salut!

Ne apropiem cu pasi repezi de finalul acestui an 2011. Parca mai ieri vorbeam despre proiectele pe care vreau sa le dezvolt in acest an si iata, 3,2,1...linia de sosire. Sper ca ti-ai indeplinit cele mai multe dintre dorinte si ca nu consideri trecerea catre 2012 drept o bariera in calea continuarii indeplinirii acelora pe care, dintr-un motiv sau altul, le-ai lasat in urma. Trecerea dintre ani e o iluzie de-a noastra, o borna de kilometraj care sa ne permita sa facem referiri la trecut, viitor.....Pamantul se invartea de multa vreme in jurul Soarelui, cand un domn cu barba sau nu, a decis ca va avea loc prima bataie de secundar a primului ceas din lume! (metaforic vorbind) Si nu oricand, ci acum...sau...acum...ei hai, acum....adica dupa ureche! Iata de ce ideea unui ceas de mare precizie, bazata pe aceasta decizie babeasca luata la origine, ma face sa zimbesc!

Am avut un vis interesant si in visul asta am avut un dialog cu cineva pe care, din cate se pare, il criticam. Postez aici monologul personajului cu pulovar gri, deoarece pentru mine a insemnat ceva. Asadar, el mi-a zis:

"- MA critici? Ok, accept. Dar cine esti tu, cel care ma critica? Nu stii? Pai tu nu stii cine esti TU dar iti permiti sa-mi spui mie cine sunt EU? Hai sa-ti spun eu cine sunt...eu sunt TU. Exact. Eu care iti vorbesc acum sunt tu. Ma percepi prin mintea ta, cu simturile tale, prin cunostintele tale, prin filtrele tale limitate la experientele personale trecute si banuielile viitoare. TU m-ai creat asa cum ma percepi acum! Intreaba-te de ce auzi ceea ce auzi acum! Caci TU traiesti momentul acesta, nu altcineva. TU ESTI MOMENTUL ACESTA!"

In urma acestui vis am inceput sa explorez din ce in ce mai mult partile de care fugeam, locurile in care ego-ul meu se simtea amenintat si ca atare se prefacea ca nu le vede. Mda, el, ea, ei, ele sunt impotriva mea si daca nu sunt acum, poate ca vor fi candva si atunci mai bine iau masuri acum, astfel incat sa fiu protejat....de ce am nevoie de protectie? Cine are nevoie de protectie? Nu cumva cel pe care EU l-am creat si caruia, inconstient, i-am dat toate elementele de control ale directiei mele, Ego-ul, Sinele fals, vocea mintii mele? 


Iubirea dusmanului? Glumesti? Nu glumesti?

Cand ataci esti slab, caci frica de a nu fi perceput asa cum ti-ai stabilit in minte ca vrei sa te perceapa cei din jur te stapaneste! Auzi voci din trecut, adresate de cei cu care te-ai intersectat, dragi sau nedragi (nu nadragi) dar care ti-au programat subtil perceptiile: "sa nu te calce nimeni in picioare", "sa ajungi cineva" (Mooji considera ca e ciudat cum oamenii aleg sa fie cineva, o persoana...caci se inchid cumva intr-o cusca, se limiteaza. Nothing vs Something, Somebody...), "sa inveti ca sa le arati tu lor si nu ei tie", "sa nu te rada lumea, sa nu te arate cu degetul", "incapabilule, niciodata n-o sa ajungi ca ei', "proprietarule"....Si exact atunci cand te simti mai important pentru aceasta lume, pentru acest Univers, arunca-ti o privire la imaginea de mai jos care indica la o scara redusa proportiile planetei Pamant in comparatie cu celelalte planete din sistemul nostru solar. Vezi cat de mic e Pamantul? Vezi unde e continentul tau? Iti vezi tara, orasul, cartierul, lumea care te inconjoara? Vezi cat de mult conteaza cine e mai puternic in economia Universului? (a continuat vocea domnului in pulovar gri, din visul meu)


Unii spun ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui cu o viteza medie de 29,79 km/sec. Mai citeste odata: 29,79 kilometri pe secunda. Bucura-te de viata si dizolva programarea la care ai fost supus! "Divide et impera" sau "dezbina si cucereste", asta e programarea! In loc sa fim locuitori ai acestei planete, care traiesc si se bucura de viata impreuna, ne impartim in: barbati, femei, educati, needucati, colorati, necolorati, vegetarieni, omnivori, romani, alte nationalitati, munteni, moldoveni, inalti, scunzi, slabi, grasi, frumosi, uriti, buni, rai, prieteni, dusmani, atei, credinciosi (crestini, islamici, budhisti), stelisti, dinamovisti, etc samd! E mult mai usor sa cuceresti pe categorii!

Ajung iar la Neale D. Walsch si discursul sau despre frica si iubire...mai jos:


Stiai ca Neale Walsch, un nume cunoscut, a avut curajul (fara sa se teama ca isi distruge imaginea...si n-are rost sa vorbim despre psihologie inversa infinita) sa recunoasca in fata lui Eckhart Tolle ca nu traieste intotdeauna conform cu scrierile sale si ca sotia ii spune uneori: "Neale, ar trebui sa iti citesti propriile carti" ? Si i-a spus lui Eckhart: eu scriu despre eliberarea si descoperirea Sinelui adevarat....dar tu TRAIESTI toate acestea! Iata mai jos clipul (exista si un video de cca 40 min, pe youtube, pentru doritori):


Nemultumirea provocata de nerabdare, traire pe care noi toti o simtim cand si cand sau mai tot timpul, nu ar putea sa existe daca nu am avea undeva pe fundal vocea "otravitoare" a ego-ului, a sinelui fals, (constiinta mintii si nu constiinta fiintei), care ne face sa credem ca lucrurile trebuie sa se intample la momentul imaginat de el, Ego-ul, si nu atunci cand ele se intampla natural, normal.

Cand auzi pe cineva spunand "m-am saturat de toate astea", ceea ce spune de fapt, fara sa-si dea seama, este ca s-a saturat de suferinta provocata de lipsa unei intelegeri corecte a situatiei existente. Lucrul asta devine clar atunci cand intelegem ca nefericirea nu vine catre noi, ci din interiorul nostru, sub forma unei alegeri (constiente sau inconstiente). Incearca sa te deconectezi de la ego-ul tau, sa nu-l mai consideri adevaratul conducator al vietii tale si te vei elibera de poverile asumate iar viata ta va fi incredibil de frumoasa si plina de sens! Go with the flow!

Vine noaptea dintre ani, 2011 - 2012. Bate ceasul, feliciti lumea, te retragi intr-un coltisor si iti propui chestii pentru 2012. E ok, daca te ajuta sa te raportezi la momente cheie: de anul asta, de la 1 (intai), de luni, din vara.....desi, singurul moment in care poti ca aplici schimbari vietii tale este cel de ACUM.

Nu exista inceputul facerii si sfarsitul facerii...exista facerea!


Iti multumesc sincer pentru ca mi-ai fost alaturi in acest an 2011. Iti multumesc tie, cel care citeste acum aceste rinduri. Tu esti constiinta mea si imi spui exact cum sunt eu, cu bune si cu rele. Iti doresc curajul de a te debarasa de etichetele trecutului si de a incepe o noua viata, pe o foaie curata, cu tot curajul si increderea de care ai nevoie pentru a atinge culmi dintre cele mai inalte ale acestei experiente unice, in forma pe care o ai acum, experienta numita viata!

In cartea "Fortele tale si cum sa le folosesti" publicata in 1912 (deci acum 100 de ani) de catre Christian D. Larson exista un paragraf pe care merita sa-l citesti in fiecare dimineata, inainte sa iei contact cu lumea din jurul tau si in fiecare noapte, inainte sa te culci, pentru ca subconstientul tau sa aiba ce prelucra. Ti-l dedic din tot sufletul:

IMI PROMIT ca pe durata intregului an 2012:

- sa fiu suficient de puternic astfel incat nimic sa nu-mi deranjeze pacea si linistea interioara
- sa vorbesc despre sanatate, fericire si prosperitate fiecarei persoane cu care ma intalnesc
- sa ii fac pe prietenii mei sa simta ca exista ceva minunat in interiorul fiecaruia dintre ei
- sa privesc partea pozitiva a tuturor lucrurilor care imi ies in cale, devenind un optimist autentic
- sa am cele mai bune ganduri, sa imi fac treaba la cel mai inalt nivel si sa ma astept la ce e mai bun de la viata
- sa fiu la fel de entuziasmat de succesul altora precum sunt de succesul meu
- sa uit greselile trecutului si sa ma indrept cu pasi siguri catre marile realizari ale viitorului
- sa am in permanenta bucuria afisata pe chip si sa zambesc tuturor persoanelor pe care le intalnesc
- sa acord atat de mult timp imbunatatirii propriei mele persoane incat sa nu mai am timp sa-i critic pe altii
- sa fiu prea mare ca sa ma mai ingrijorez, prea nobil ca sa ma enervez, prea puternic pentru a simti frica si prea fericit ca sa permit aparitia nemultumirilor in viata mea
- sa gandesc pozitiv la adresa mea si sa arat asta intregii lumi nu laudandu-ma cu vorbe mari ci lasand faptele sa vorbeasca de la sine
- sa traiesc increzator ca toata lumea este de partea mea, cat timp voi oferi ce am mai bun in mine!

LA MULTI ANI!

Cu prietenie sincera,

Traian

Apasa PLAY si TRAIESTE LIBER!

luni, 31 octombrie 2011

Atrage ce-ti doresti in 3 pasi simpli



Salut!

Ce mai faci? Cum iti merge? Ai decis incotro te indrepti sau lasi "valurile" sa decida pentru tine? Nu intotdeauna putem sa decidem ce este cel mai bine pentru noi. Uneori ne asumam prea mult, alteori intelegem gresit ideea de abandon in fata sortii, a Creatorului si atunci chiar nu mai facem nimic. Ca in tot si toate, echilibrul este cel care aduce rezultatele dorite. Este o legatura fina, atat de fina incat atunci cand privesti filmul The Secret pentru prima data, nu intelegi mai nimic, deoarece ai senzatia ca iti pui o dorinta, apoi pui ceasul sa sune si te culci in ideea ca la trezire ai vila cu trei etaje in garsoniera in care locuiesti. 

Mi-au trebuit cativa ani ca sa imi dau seama ca aceste doua elemente (implicarea proprie si abandonarea metodei de indeplinire a obiectivelor) trebuie sa fie abordate atat din punct de vedere personal, prin implicare si ajustare dar si prin intermediul vointei energiilor, Sursei, Creatorului. Suntem atat de rupti de spiritualitate incat formularea tinde sa para aproape aroganta: "auzi, hai, vila cu piscina, maine la 2:15"....insa bucuria si placerea jocului nu reiese deloc din aceasta formulare. Unde mai pui ca trebuie sa fii bogat, ca sa ai vila cu piscina....deci nu o ceri ci deja multumesti pentru ea, producand o mica eroare in Univers (tu te bucuri de ceva ce inca nu vezi) si cum Universul e perfect iar echilibrul este in tot si toate....aceasta eroare se va remedia in favoarea ta. Depinde de increderea si credinta pe care o ai in remedierea acestei erori. 

Daca nu aprofundezi aceste idei un pic, daca nu explorezi un pic lumea fizicii cuantice, a puterii gandului, a iubirii si dorintelor cu adevarat importante versus dorintele aparent importante, e posibil ca vorbele mele de aici sa-ti para de domeniul basmelor lui Ispirescu. Henry Ford formuleaza foarte fain: daca tu crezi sau nu crezi ca iti poti schimba viata in bine, in ambele situatii ai dreptate.

In aceste vremuri, oamenii alearga care incotro dorind sa atraga cat mai multi bani in vietile lor. Panica pluteste in aer, multi avand senzatia ca se pierd in acest vartej si nu au de ce sa se mai tina. Exista insa o cale de a depasi momentul.


Important: exista 3 tipuri de rezistenta la schimbare pe care oamenii le folosesc fara sa le constientizeze, lucru care nu ii ajuta cu absolut nimic. Aceste 3 tipuri de rezistenta practic alunga orice posibilitate de a obtine bani pentru oamenii care au intr-adevar nevoie de ei.

Iata si vestea buna: exista 3 pasi cu ajutorul carora poti sa atragi ceea ce-ti doresti in viata ta. Despre asta vom vorbi in cele ce urmeaza. Atentie insa, aceste metode vor invada zona ta de confort (zona cu care te-ai obisnuit, chiar daca nu reprezinta confort in adevaratul sens al cuvintului), de aceea te rog sa citesti aceste randuri fara prejudecati, fara a da mintii spre judecata cele ce urmeaza si cu bucuria ca vei reusi sa obtii ceea ce-ti doresti. Stii ca mintea functioneaza pe baza de comparatie, compara ceea ce stie cu ceea ce afla si daca nu se regaseste in cele spuse iti comunica raspunsul negativ. 

"Atitudinea si nu aptitudinile iti definesc altitudinea la care existi" - Zig Ziglar

Exista 3 pasi prin care sa atragi bani (sau orice altceva iti doresti). Exista si alte metode, cu siguranta, dar intr-un final toate duc spre raportul echilibrat dintre implicare proprie si abandon in fata Creatorului. Acesti pasi insa vor putea parea impotriva tuturor principiilor de viata pe care le-ai folosit pina acum.

Iata cum stau lucrurile: cand simti ca ai nevoie de bani cat mai rapid, te afli de cele mai multe ori intr-o stare de panica, mai mult sau mai putin accentuata, dar daca ai senzatia ca iti trebuie ceva cat mai rapid, atunci apare senzatia de urgenta.


Atunci cand apare URGENTA, instinctul tinde sa forteze cursul evenimentelor, astfel incat sa produca rezultatul dorit. Aproape de fiecare data cand oamenii simt ca au nevoie urgenta de bani, apeleaza la trei metode complet gresite:

1. - Nemultumirea si autocompatimirea 
Imagineaza-ti pe cineva care tocmai a aflat ca a ramas fara job. Primele lucruri pe care le face este sa se planga de seful sau, de conditiile de munca, de lipsa aprecierii fata de lucrurile pe care le-a facut, de economie, Guvern, tipul care l-a inlocuit, etc etc

2. - Autoizolarea (te inchizi in tine) 
Apoi, ce crezi ca face? Se enerveaza, ego-ul sau este ranit, trebuie sa se gandeasca la cum va avea grija de el si de familia lui in continuare. Asa ca se inchide in sine si daca cineva vrea sa-i vorbeasca, sa-i arate alternative, probabil ca va respinge orice discutie si se indeparteaza de toti cei din jur, el "stiind" cel mai bine ce e de facut.

3. - Economisirea 
Ultimul pas este cel mai periculos: individul este atat de concentrat asupra lipsei banilor si nevoii sale de a produce bani cat mai rapid incat se gandeste la toate metodele de economisire posibile. Efectiv intra intr-un fel de "greva foamei pentru salvarea banilor".

Aceste trei etape lasa impresia unei reactii normale, adica omul isi plange de mila, se izoleaza in pestera lui si face reduceri de cheltuieli gandindu-se cum sa isi intretina familia. Ei bine, GRESIT!

Aceste etape nu vor face decat sa ingreuneze situatia. Sunt aceste etape naturale? DA. Te vor scoate din problema in care esti? NU.

Pasii cu ajutorul carora vei atrage castiguri in viata ta sunt exact opusi etapelor de mai sus si vor veni impotriva zonei tale de confort si a instinctului de supravietuire. Ei pot parea ciudati dar functioneaza si nu de putine ori m-am bucurat de rezultate pozitive de pe urma aplicarii lor, atat de mult incat nu prea mai pot sa fiu convins de opusul lor.


Daca etapele de mai sus au functionat pentru tine si ai rezolvat situatii delicate din viata ta, excelent, bazeaza-te in continuare pe ele. Ar fi si culmea sa nu o faci! Dar daca nu, atunci iata cei trei pasi despre care iti vorbeam:

1. Recunostinta
Recunostinta reprezinta drumul catre abundenta. Este chiar atat de simplu. Chiar acum, te rog sa scrii pe o foaie trei elemente care exista in viata ta si pentru care esti recunoscator.  

In caz ca te gandesti prea mult, iata cateva sugestii: poti sa respiri natural? poti sa mergi fara ajutor? poti sa citesti? poti sa iti imaginezi liber tot felul de lucruri? auzi bine? (pe principiul: imi parea rau ca nu am pantofi de firma pana cand am vazut un om fara picioare) Oricat de lipsit de sens ar parea pentru tine, primul pas catre abundenta este sa fii recunoscator pentru elementele pe care deja le ai in viata ta. Concentreaza-te asupra lor, simte-le cu toata fiinta ta si MULTUMESTE sincer pentru fiecare dintre ele.

Doar cu acest simplu exercitiu produci o schimbare majora in gandirea ta, orientandu-ti atentia de la negativism si lipsuri catre aspectele pozitive si abundente din viata ta.

Atragi lucrurile asupra carora iti investesti cel mai mult atentia si gandurile!

2. Generozitate
Acum e momentul sa dai exact ceea ce-ti doresti sa atragi mai mult. Nu-i asa ca suna nebunesc? Dupa ce ca mai am cativa bani in buzunar, sa dau din ei? Personal, imi amintesc situatii din viata mea in care am facut inconstient acest lucru iar rezultatele au fost din cele mai placute. Cum e sa-ti iei cu ultimii bani o sapca, doar pentru ca iti place si cu toate astea sa nu suferi deloc de pe urma deciziei? ;) Am fost acolo! :)

Accepta, pret de o saptamana macar, faptul ca vei atrage bani in viata ta oferind neconditionat altora, acest lucru. Nu trebuie sa fie cantitati mari, nu este vorba despre volum aici, ci despre inlaturarea blocajului din subconstient, pe care il ai acum, crezand ca nu ai suficienti bani. Cineva spunea: trebuie sa stii ca AI ca sa poti sa DAI si nu poti sa stii ca AI daca nu DAI! (multa logica in fraza asta, analizeaza-o un pic)

Ai nevoie de bani? Ofera-i! Ai nevoie de iubire? Ofer-o! Ai nevoie de optimism? Ofera-l!

Dupa care nu-ti mai bate capul si ai incredere ca esti pregatit sa primesti, acum ca ai inlaturat blocajele.

3. Vibreaza corespunzator cu directia dorita
Dupa cum spuneam, ceea ce emani primesti. Prin urmare trebuie sa ai o stare de spirit pozitiva, pentru a putea sa primesti ceea ce-ti doresti. Daca te intrebi cum sa gandesti pozitiv cand tot ce ai in minte este nevoia ta fata de lucrul dorit si disperarea din dotare, e perfect normal. Monitorizeaza-te si atunci cand te surprinzi gandind negativ decide sa iti indrepti atentia catre ceva pozitiv, suficient cat sa iesi momentan din starea negativa. 


Universul recunoaste energia pe care o emiti si este un mare adevar ca lucrurile care se aseamana, se aduna. Un adevar stiintific dovedit. Zambeste-le celor din jur, controleaza-ti limbajul trupului si asigura-te ca esti in permanenta orientat catre lucrurile pentru care poti sa fii recunoscator. Orienteaza-te catre o gandire intru-totul pozitiva si vei avea surprize din cele mai placute. 

Poti sa atragi tot ceea ce-ti doresti, este destul de simplu dar nu si usor. Acum ca ai cateva informatii in plus despre cum poti sa faci acest lucru, ce-ar fi sa te bucuri de viata?

Am o zi minunata si perfecta. Oamenii ma intampina zambind si cu bratele deschise, am suficiente resurse cat sa traiesc prosper si sa si investesc, sunt relaxat, odihnit si cu putere de creatie, sunt sanatos si fericit. Multumesc pentru ziua de astazi care este cea mai buna zi din viata mea! (aceste randuri sunt pentru tine, spune-le cu incredere inainte sa-ti incepi fiecare zi!)

Cu prietenie sincera,

Traian

vineri, 28 octombrie 2011

Telomere - cum sa iti pastrezi tineretea si vitalitatea



Salut!

Ce mai faci? Timpul trece, parca zboara. Ma rog, pentru cine incearca sa tina pasul cu timpul. Imi place o idee gasita undeva, prin care era sugerata ideea de a-ti planifica timpul in functie de proiecte si nu proiectele in functie de timp. Timpul e totusi un mijloc, o unealta, a carui unitate de masura este o inventie. Cineva a decis ca la momentul T0 incepe secunda 1 a Omenirii si masuram totul in functie de numarul rotatiilor unui pietroi de mari dimensiuni in jurul altui pietroi de si mai mari dimensiuni din Universul cunoscut de noi. Ceva mai relativ nici ca se putea!

Perceptia regasita la multe persoane conform careia timpul trece mult mai rapid decat in trecut se datoreaza faptului ca omul percepe clar si frumos doar 24 fps (frames per second), de aceea filmele de cinema sunt facute cu 24 de intreruperi pe secunda. In prezent lucrurile se precipita, avem parte de evenimente in 10 luni, care inainte se intamplau in 10 ani. Puzderie de crize, cataclisme, evenimente....Prin urmare, daca traiesti conform timpului, vei ajunge sa-ti iesi din minti, caci mintea nu poate percepe lucrurile atat de rapid. 

Dincolo de timp si spatiu, am aflat ca exista posibilitatea de a impiedica imbatranirea, lucru recunoscut stiintific si chiar premiat cu un Nobel pentru Fiziologie si Medicina in 2009. Ai observat ca unele persoane arata mai batrane inainte de a avea varsta corespunzatoare iar altele par neschimbate chiar si la varste inaintate? Totul are legatura cu niste componente ale ADN-ului numite "telomere". Ele au functia de pastratoare ale timpului, in ADN-ul nostru. 

Studii efectuate pe oameni cu varste intre 60 si 75 de ani au aratat ca persoanele cu telomere mai scurte prezinta cu 300% mai multe sanse de a suferi un atac de cord si pana la 800% mai multe sanse de a muri din cauza unor boli infectioase. Si mai rau, cand telomerele se scurteaza prea mult, celulele corpului inceteaza sa se mai divida, astfel celulele bolnave nu sunt inlocuite de celule sanatoase si...cam asta este...

Din momentul nasterii, aceste telomere sunt activate si se scurteaza cu fiecare refacere a celulelor. Pana de curand acest proces parea ireversibil, dar cercetarile recente din domeniul biologiei au descoperit cum poti sa-ti pastrezi ADN-ul neschimbat si sa incetinesti procesul de imbatranire. Si nu, nu e vorba despre nicio crema cu extract de melci. :) Timpul si varsta (o cifra pina la urma) nu trebuie luate in serios. Exista oameni care sunt activi pina in ultima clipa a vietii, aceasta gasindu-i pe drumul catre culmi inalte si exista oameni care si-au facut "patul de moarte" cu decenii inainte si care isi tot repeta: gata, viata mea s-a dus, am numai amintiri. Mereu te referi la partea mai spatioasa: cind esti tinar ai viitorul inainte, cand esti batran ai trecutul in urma si niciun viitor. Si uite asa irosesti in ambele cazuri singurul lucru care exista: prezentul!

Nu trebuie sa devii batran, bolnav si obosit inainte de timp. De fapt, un mare secret, daca ii pot spune asa, este acela de a nu trai pe baza timpului. O persoana care traieste contra timp este mereu in graba, are pulsul ridicat, bataile inimii intr-un numar crescut si intr-un final...surpriza...va ramane fara timp. 



O sa fac o mica paranteza si ma voi referi la realitate si adevar. Acesti doi termeni, din cate stiu eu, nu suporta grad de comparatie. Ceva poate sa fie real sau nu, adevarat sau nu. Nu putem sa vorbim despre mai real, mai adevarat. Prin urmare, tot ceea ce este in jurul nostru, fiind in continua schimbare, nu poate sa fie real sau adevarat. Ce e real acum, este de fapt perceput drept real, pe baza subiectiva a cunostintelor fiecarui individ, dupa care incercam sa asiguram aceasta "realitate" convingandu-i si pe cei din jur de "realitatea noastra"

In esenta suntem NIMIC, etichetabil in mod divers. Nimicul este real si adevarat totodata. Etichetele sunt relative. "EU" este neschimbabil, tot ce vine dupa el fiind indoielnic si interpretabil. Toata sarada din jurul nostru, viata in societate, rangurile, cine ce manusi si halate poarta, protocol de stat, reguli, bine, rau, viata, moarte, toate acestea sunt etichete ireale, fara niciun sens pe Marte sau Pluto (ca sa ramanem aproape de casa) dar percepute si schimbatoare, nicidecum adevaruri. Omul nu a creat inca ceva nemuritor, tot ce a facut este perisabil, ca orice neadevar, facut din iluzie.

Totul este perceput din interiorul nostru, al fiecaruia dintre noi. Prin urmare, vedem ceea ce suntem ca urmare a rolului pe care il jucam pe iluzoria scena a vietii. Ne speriem de moarte, dar moartea exista in noi dintotdeauna, fara ea neputand evolua. E nevoie ca celulele noastre sa moara, pentru ca altele sa le ia locul si noi sa parcurgem etapele cresterii de la 1 an la 10 si apoi la 30...60...etc. Omul obisnuit nu se intreaba cum apar schimbarile in fizionomie cu adevarat...probabil ca anumite celule din copilarie sunt latite, lungite si gata cresterea. Ei bine nu, totul moare si renaste si iar moare. Moartea permite existenta vietii asa cum o percepem noi, la fel cum spatiul, nimicul, permite existenta frazarii, a muzicii, a formelor.

Dar si moartea si viata sunt la fel de iluzorii, fiind percepute si nu adevaruri neschimbabile. Iata de ce abandonul sinelui este o forma minunata de a experimenta viata. Nu ne-am creat singuri, ca sa avem noi grija de noi ci am fost creati. Suntem valuri intr-un ocean, frumoase, minunate....dar nimeni nu salveaza un val, doar pentru ca ii place. Nimeni nu ia un val intr-un acvariu spre a-l duce acasa zicand "mi-a placut valul asta si l-am salvat de la moarte, exact linga mal". E o iluzie sa spui ca ai salvat pe cineva de la moarte. Oare? Poate temporar...dar si temporalitatea e o iluzie...si iar ne invartim in cerc, cu acele repere stiintifice inventate de niste oameni ca noi, cindva si nicidecum regasite in Manualul de Viata versiunea 1.0, lasat de Creator primului om.


Cele de mai sus reprezinta o insiruire de cuvinte cu care esti liber sa nu rezonezi. Departe de mine ideea de adevaruri stiintifice, eu nefiind un om de stiinta. Ce mi-ar placea ar fi sa nu le dai mintii spre analiza ci sa le recitesti si apoi sa le lasi in suc propriu un timp.

Revin la discutia despre telomere, cu elementele nimicului si iluzoriului proaspete in minte si iti spun ceva ce Deepak Chopra sugereaza: persoanele care au coborat din caruselul numit TIMP, mediteaza, nu traiesc contra timpului in permanenta reusesc sa prelungeasca durata de viata. Cei care insa sunt mereu pe fuga, se tem mereu ca nu au timp de una, de alta, vor ajunge sa-si vada temerea cu ochii si ca urmare a unui, sa zicem, atac de cord, vor ramane fara timp. 

Exista si o carte prin care puteti afla mai multe despre aceste telomere, scrisa de Al Sears si intitulata Reset Your Biological Clock, dar si numeroase informatii online, printre care si clipurile de mai jos, ale minunatului Deepak Chopra.

Sper sa-ti fi furnizat o informatie interesanta si sa pornesti si singur pe fir in sus, in cautarea adevarului tau propriu, cel mai important dintre toate. Dupa cum zicea Andre Gide: Crede-i pe cei care cauta adevarul dar nu si pe cei care l-au gasit! 

Este dreptul tau sa pui totul sub semnul intrebarii, sa cauti raspunsuri si sa traiesti asa cum simti. Iti doresc inspiratie in tot si toate.

Cu prietenie sincera,

Traian





luni, 24 octombrie 2011

Ponturi pentru o afacere stabila! Partea a II-a


Salut!

Ce mai faci? Ai luat in considerare ideea de a deveni propriul sofer al vietii tale? Trebuie sa recunosc, nimic nu se compara cu senzatia pe care o ai cand decizi ce faci in fiecare zi, cand faci exact ceea ce iti place si cand simti ca poti sa oferi din acest lucru si altora, fara teama ca nu ai "incasat" nimic. Pentru ca iti place prea mult acest lucru, astfel incat il oferi chiar si gratuit. Asta este si ideea subliniata intr-o alta formulare, de Confucius: gaseste-ti un job care iti face placere si nu o sa mai muncesti o zi, pentru tot restul vietii tale!

Ce spui? Incerci sa iti gasesti pasiunea si sa o transformi in activitate zilnica? Chiar si in paralel cu actuala ta ocupatie, care, trebuie sa recunoastem, este temporara?! Nu da aceasta intrebare mintii tale, caci de cele mai multe ori, raspunsul ei va contine cele 1 milion de motive pentru care nu trebuie sa schimbi nimic.....pur si simplu savureaza ideea, viseaza constructiv.

De multe ori dam mintii o idee, ne gandim la ea, la posibilitati...ca si cum totul ar fi in afara noastra. Mintea duce la scindare, la separarea de ceea ce ne dorim si atunci, dupa ce ne gandim la ceva, revenim la ceea ce este si nu luam in calcul faptul ca acel ceva este in interiorul nostru. Totul este in interiorul nostru, pentru ca TOTUL este perceput.

Ideea ca totul exista desi nimic nu exista reprezinta un mare adevar! Si asta pentru ca orasul, viata, casa, jobul, rudele, propriul corp, persoana iubita, cainele vecinului, sanatatea, bunul sau raul simt, totul reprezinta perceptie si nu adevar pur. Totul este formulat in mintea noastra sau a altcuiva. Si s-a demonstrat ca perceptia este subiectiva, adica "tine cu ursul"... Ce reprezinta "domnul director" in economia Universului? Ce a fost el acum 100 de ani si cine este el peste 100? Un val, trecator, in marele ocean al omenirii. La fel ca si noi!


In cazul in care ai o afacere proprie sau intentionezi sa incepi ceva pe cont propriu, iata in continuare cateva sugestii din partea unor oameni de bine pe care i-am ascultat si ale caror informatii ti le ofer si tie. 

- gandeste-te la lucrurile pe care iti place cu adevarat sa le faci, in interiorul companiei tale. Poate ca iti place marketingul, poate vanzarile sau organizarea echipei tale de colaboratori. Ideal este sa-ti canalizezi toata energia in directia activitatii care iti face o mare placere si lasa restul activitatilor celorlalti colegi despre care crezi ca se pot descurca excelent in pozitiile respective. Facand asta, vei avea si succesul dorit si cu siguranta vei fi mai fericit, pentru ca faci doar ceea ce iti face placere.

- sa vorbim si despre vanzari. De cele mai multe ori, cand ai o afacere proprie nu faci decat sa te gandesti la vanzari, vanzari, vanzari. Daca acestea nu merg bine, exista temerea ca afacerea ta dispare. Cu toate acestea, cel mai bun lucru in vanzari este sa nu ai nicio frica. Nu trebuie sa te temi ca exista si persoane care te vor refuza. NU este un pas inainte catre succes! Este important sa asculti ce isi doresc oamenii cu adevarat. Asta inseamna ca trebuie sa incerci cat mai multe lucruri. Este bine sa ai un canal de distributie cat mai bun: emailuri, reselleri sau afiliati. Urmareste cum te contacteaza oamenii sau cum identifici feedback-ul fata de produsele tale, prin bloguri, emailuri dupa care formuleaza exact ce isi doresc clientii de la tine si fa o oferta ferma. Foarte multi oameni fac marketing, prezinta serviciile sau produsele in tot felul de modalitati, dar se tem sa abordeze si subiectul VANZARE. Fii direct si cere clientului acest lucru, pentru ca este afacerea ta, ai incredere in serviciile sau produsele oferite si ca atare stii ca oferi calitate!

- iata si o intrebare importanta: Ai o companie cu un singur produs la vanzare? Daca da, e ca si cum iti construiesti o casa pe teren nisipos. Gandeste-te un pic la beneficiile pe care clientii tai le au din partea produsului/serviciului tau. Poate ai o vulcanizare si schimbi cauciucuri. De fapt tu imbunatatesti experienta la volan a clientilor tai. Identifica si alte produse/servicii din acelasi domeniu pe care le-ai putea oferi clientilor tai. Sau identifica produse care merg bine pe piata si verifica in ce mod raspund clientii tai la aceste oferte si consolideaza-ti canalele de distributie pentru a face fata oricaror schimbari economice pe care le poti intampina. Asta pentru ca atunci cand oferi calitate, indiferent de situatie, oamenii vor veni la tine sa-i ajuti si atunci vei avea succes facand ceea ce-ti place. 


- stim cu totii ca uneori este dificil sa vinzi ceva, de aceea este bine sa te gandesti si la un sistem care sa-ti aduca beneficii recurente, pe baza unui abonament sau a unei forme de plata similare. In felul acesta te asiguri de fidelizarea clientilor, aduci mai multa calmitate si siguranta in ceea ce faci, vei dezvolta un sistem prin care primesti bani chiar daca nu ai mai dezvoltat si alte parteneriate intr-o anumita perioada de timp (poate ai o luna mai slaba) si astfel te poti concentra pe dezvoltarea produselor tale. Iti ofera timpul necesar imbunatatirii produselor, intareste relatia cu clientii (vei avea un alt fel de relatie cu cineva care cumpara o singura data de la tine, in comparatie cu cineva care te plateste lunar). Totodata, valoarea companiei tale creste atat pe baza veniturilor stabile periodice dar si in situatia in care decizi ca vrei sa vinzi aceasta afacere cu tot cu baza de clienti stabili.

- e bine sa te gandesti "cine mai vinde produsele tale, in afara de tine?". Asta pentru ca este pacat sa nu profiti de un sistem de afiliere online, in conditiile oferite de Internet. Poti sa ai o retea de distributie mondiala, in loc sa te limitezi la magazinul din coltul strazii. Poti sa-ti implementezi un software de urmarire a afiliatilor sau un cu totul alt website unde directionezi afiliatii si porti corespondenta cu ei, unde le prezinti produsele si ii faci sa inteleaga de ce aceste produse au valoare si pentru ei, astfel incat sa le promoveze mai departe. Poti sa creezi o lista a celor mai buni afiliati, astfel incat sa inteleaga ca este o treaba serioasa, ca nu sunt folositi in sensul peiorativ ci ii consideri parteneri de afaceri. Totodata, daca ai o afacere care nu are legatura cu mediul online, sa zicem ca oferi masaje terapeutice....atunci poti sa intri in grupuri online unde se discuta pe teme adiacente profilului tau: site-uri medicale....iti prezinti parerea si afacerea, poate alegi sa moderezi un astfel de grup si sa directionezi direct/indirect clientii catre tine. De cele mai multe ori totul se rezuma la a lucra inteligent si nu la a lucra mai mult. Cu cat iti dezvolti mai bine relatiile cu oamenii influenti, de unde iti vin si recomandarile, cu atat mai bine. Poti combina cu motoarele de cautare locale, folosesti Google Maps pentru promovare si alte instrumente online, astfel incat sa determini cat mai multi oameni sa vorbeasca despre tine si afacerea ta. Nu ignora posibilitatile oferite de Google, pentru ca in acest mod iti poti creste vizibilitatea online. Poti sa incerci dezvoltarea unui sistem de marketing automat, google ads....etc.

Iata ca idei sunt, metodica exista, tot ce mai trebuie este vointa si curaj. Un pas in directia dorita face cat o mie de ani de chibzuinta. Drum bun iti doresc!

Cu prietenie sincera,

Traian

duminică, 16 octombrie 2011

Eu....si niste ganduri...


 Salut!

Ce mai faci? Sper ca frigul de afara nu a afectat in vreun fel caldura pe care o ai in interiorul tau si ca o folosesti pentru a face ceea ce-ti place, incalzindu-i si pe cei care inca nu stiu cum sa-si starneasca bulgarele de jar care mocneste in adancul lor.

Am deschis o postare noua fara a stii exact ce vreau sa spun. Las gandurile sa curga....pana de curind le treceam pe foi...acum le trec pe o E-Foaie.

Eram deunazi pe banca, in parc....parcul gol....usor frig....si in dreptul meu apare un tip necunoscut, la vreo 35 de ani, in trening, care ma saluta si apoi insista sa imi stringa mana, intrebandu-ma "ce mai faci?". Am ezitat initial, dar apoi mi-am revenit si m-am ridicat sa-l salut cum se cuvine. I-am raspuns formal: "ce sa fac?! Uite, cu gandurile!" si mi-a spus: "Gandurile astea or sa ne omoare! Mai da-le incolo de ganduri!" Si a plecat. Sec, scurt si concis, mi-a spus un adevar pe care il stiam, intarindu-l. Nu l-am vazut pina atunci, nu l-am mai revazut de atunci. Dar, cumva, imi dau seama ca Divinitatea vorbeste cu noi...e strainul de linga tine...dar oare, stim sa ascultam? 


Pe zi ce trece descopar din ce in ce mai multe tertipuri pe care mintea le foloseste pentru a ne stapani. Cineva intreba pe un site daca suntem captivii frumusetii exterioare sau ai frumusetii interioare....si m-am gandit ca suntem captivii judecatii, de fapt. Definind frumosul, automat dai viata si uratului....definind binele, automat dai viata si raului. Mintea doreste sa puna etichete, insa este mult mai usor sa lasam lucrurile sa fie, si atat, fara alte "descrieri de peisaj".

La fel facem si cu ideea de a avea si a nu avea. Atunci cand iti doresti o carte din propria ta biblioteca mergi direct, fara nicio indoiala si iei cartea dorita. Insa atunci cand vine vorba despre un "ceva" din biblioteca universala, lasi mintea sa-ti ofere indoieli, sa compare cu trecutul pe care l-ai avut cand ai mai incercat sa obtii acel ceva si mergi avand deja imaginea esecului conturata cumva. 

Trebuie sa vezi ideea de proprietate asa cum este ea in realitate....inexistenta. Nimeni nu are nimic al sau, la modul sincer. E destul de simplu de vazut acest lucru: impacheteaza-ti trei lucruri pe care le-ai lua cu tine daca ai stii ca maine mori. Amuzant...insa nimic din ce e aici nu ne apartine si ca atare nu putem sa-l luam cu noi. Totodata, ce este real, ramane vesnic, ce este ireal, este atins de patina timpului. Omul nu poate sa faca ceva real in plan material si de aceea tot ce e facut de mana omului necesita reparatii, inlocuire....caci nu stapanim maestria nemuririi.

Performanta vine atunci cand directia in care ne dorim sa fim performanti reprezinta un mod de viata. Nimeni nu a ajuns campion mondial la vreun sport, sa zicem ping pong, doar pentru ca lovea cand si cand o minge cu  o paleta, in drum spre statia de autobus. De multe ori incercam ceva, chiar ne amagim ca o facem la cel mai inalt nivel...alergam prin parc, ne luam cel mai bun costum, cei mai buni pantofi, ceas cu gps, bem sucuri facute in casa si le spunem tuturor celor din jur despre asta....dar dupa vreo cateva zile, saptamani....totul dispare, pentru ca nu devine un mod de viata. La fel si cu a-ti face propria afacere, la fel si cu a te ocupa de ceea ce-ti doresti cel mai mult. Se pare ca nu-ti doresti suficient de mult ceea ce-ti doresti cel mai mult!


Trebuie, asadar, sa transformam "a avea" in "a fi". Pentru ca nu poti sa ai bani, fara sa fii bogat. Nu poti sa ai concerte pe marile scene ale lumii daca nu esti cel mai mare pianist, in sufletul tau. E irelevant ca stii sa canti la pian...trebuie sa fii pianist! Esti pianist? De cate ori iti repeti asta de-a lungul unei zile? In oglinda, pe strada, in masina, acasa, la munca....Daca o faci cand si cand, atunci nu poti sa ai pretentii mari din aceasta directie. (si ideea cu pianistul este un exemplu aleator)

Totul se intampla in capul tau, toate informatiile pe care le auzi, sunt percepute de catre tine. Orice formulare despre ceva, are la baza judecatile mintii bazate pe experientele trecute. De aceea nu poti sa ramai in prezent. De aceea nu poti sa privesti un om pe care il cunosti, asa cum este el in momentul prezent, dinaintea ta. Pentru ca ii aplici etichetele trecutului. "Aaaa, lasa ca asta mi-a dat o teapa acum niste ani, nu-l bag in seama" reprezinta faptul ca tu nu crezi in schimbare si in iertare, drept urmare, nici tu nu te poti schimba sau nu poti sa fii iertat. Caci exprimam ceea ce avem in interiorul nostru, nu ceea ce exista in afara. De unde si vorba lui Gandhi: trebuie sa devenim schimbarea pe care vrem sa o vedem in lume.

Citeam undeva ca ispasirea este de fapt puterea de a incepe fiecare clipa de la zero, de a te bucura de fiecare zi in parte fara etichetele trecutului pe care sa le proiectezi in viitor, de dragul unui ego dornic de putere. Vrei iertare? Esti iertat, continua de la zero, fara ideea ca trebuie sa urmezi niste pasi, ca trebuie sa te adresezi unui intermediar in comunicarea ta cu Creatorul, Sursa a tot si toate, Dumnezeu, Allah, Budha (cand ti s-a spus foarte clar ca te poti adresa in mod direct Divinitatii). Unii intermediari iti vor spune ca mai ai putin pina scapi, ca trebuie sa mai executi cateva exercitii fizice, sa treci prin cateva teste de credinta si abia dupa aceea, se mai formuleaza o cerere si intri in probe. Iar tu accepti si spui, da, fac, tot ce trebuie, numai sa scap.


Intre tine si fericirea ta nu este decat drumul. Accepta ca trebuie sa urmezi un drum pentru a fi fericit si vei avea de mers. 10 pasi pentru a fi fericit! 1,2,3...10...gata, fii fericit. Sau accepta ca esti fericit acum si asa este. Complicat e simplu....simplu e mai complicat... Pentru ca nu e nevoie de nimic pentru a fi fericit, insa mereu ai nevoie de ceva, pentru a fi nefericit. (Mooji)

Totul este perceput.  Existi tu si problema ta. Dar exista ceva in interiorul tau, calm, neintinat, care ti-a fost alaturi in toti anii de viata. Exista ceva perfect identificabil, daca te gandesti un pic la tine acela din anii de gradinita, acela din anii de scoala, din adolescenta, de acum 10 ani, din prezent. Acel ceva la care te gandesti este neschimbat, neatins de educatie, experiente, probleme medicale...pentru ca acel ceva nu este mintea ta, nici corpul tau. Acel ceva observa tot si toate. Acel ceva nu sufera, ci experimenteaza suferinta. Acel ceva observa cum tu suferi, cum suferi alegand, de cele mai multe ori, inconstient, suferinta. Acela esti TU. Il denumesti EU,  la inceputul fiecarei afirmatii despre tine. "EU" singur reprezinta o afirmatie a existentei. Tot ce vine dupa, reprezinta judecati de valoare bazate pe minte! "EU Sunt" e aproape pleonasm!

La gradinita nu stiai despre Beatles, Einstein, Cuza....acum stii....dar EU este la fel, era cu tine, este cu tine si va fi in aceeasi stare, alaturi de tine, pina la capat. Acest EU va ramane dupa ce mintea si corpul tau vor inceta sa existe. Acest EU va merge ACASA, dupa ce tot ce este ireal va fi dizolvat. Reciteste si nu da mintii tale aceste rinduri. Lasa-le sa existe in interiorul tau. Mintea se va grabi sa le compare cu anumite fraze celebre, carti citite, cunostinte acumulate si daca nu le regaseste, le respinge.

Ca sa citez pe cineva: pune-ti informatia asta in pipa si fumeaz-o un timp! (put that in your pipe and smoke it for a while!)


Ma gandeam deunazi la iubire, iubirea pentru cineva. Daca ea este reala si in adevaratul sens al cuvantului (adica nu o proiectie, o nevoie), atunci e nemuritoare. Acea parte din tine care iubea pe X, a plecat din tine si calatoreste in diverse alte corpuri si minti, pana cand se va reintalni cu acea parte din X. Nu va avea acelasi chip, nu va avea aceeasi personalitate, poate nici X nu va avea acelasi chip sau personalitate, dar in profunzime va fi aceeasi legatura de iubire. Un fel de "daca te-ai indragostit de altcineva, ei bine, acel altcineva sunt tot eu dar cu o alta forma fizica si/sau personalitate". Pentru cei mai multi, iubirea este o slabiciune iar ura este putere! Floare albastra, floare albastra...totusi este trist in lume...vorba poetului.

Poate parea usor ciudata relatarea, este un gand ce mi-a venit in minte si pe care mi-am dorit sa il impart cu tine si pe care cred ca l-ai inteles.

Sunt liber sa aleg ce vreau sa fac! In esenta am deja tot ceea ce imi doresc. Aleg sa ma bucur de tot ceea ce imi doresc incepand din acest moment! Multumesc pentru viata pe care o am si pentru puterea de a o creiona! EU sunt fericirea! (mai citeste randurile astea cu voce tare, caci sunt pentru tine, te reprezinta)

Iti multumesc pentru vizita, iti doresc ganduri inspirate si incredere in tine! Te las cu Narcisa Suciu si Campurile Aurii, o superba melodie despre noi, despre lume, despre ce este ireal si despre ce ramane!

Cu prietenie sincera,

Traian 







miercuri, 5 octombrie 2011

Cele 7 spirale ale bolilor - Partea a III-a

 

Salut!

Ce mai faci? Sper ca mesajul meu te gaseste intr-o forma de zile mari, bucurandu-te de viata iar daca nu, nu lasa situatiile sa te schimbe ci schimba tu situatiile delicate din viata ta!

Am promis acum niste saptamani ca voi reveni daca gasesc exercitiile despre care vorbeam in partea a II-a, exercitii pentru prevenirea si remedierea efectelor celor 7 spirale ale bolilor.

Am gasit, exericitiile sunt reunite sub denumirea Iron Shirt QiGong, recomandate a fi facute daca nu ai probleme cu presiunea singelui (tensiunea arteriala). Daca ai astfel de probleme, se recomanda niste exercitii pentru reglarea presiunii singelui si apoi treci la Iron Shirt QiGong.

Iron Shirt QiGong include un pachet de 6 pozitii de meditatie ideale pentru construirea unui corp sanatos, a intaririi oaselor si coloanei vertebrale. Aceste exercitii trimit energia Qi in oase, vertebre, tendoane si ligamente, permitandu-ti sa ramai tinar si sanatos la nivel fizic si energetic.

Dupa cum spuneam in postarile anterioare ale acestei serii, exercitiile Iron Shirt QiGong au mii de ani vechime, fiind testate cu succes si imbunatatite de maestrii Daoisti de-a lungul vremurilor.



Imi fac datoria si iti sugerez sa te consulti cu un medic generalist inainte de incepe sa aplici aceste exercitii in viata de zi cu zi. Stii cum e, abuzul de orice fel dauneaza.

Nu sunt un initiat in acest stil, nu am cunostinte aprofundate, drept pentru care nu ma aventurez dincolo de ce am spus deja, ajutat de materialele studiate. Iata mai jos doua clipuri pe care le-am considerat relevante. Exista bineinteles tot felul de materiale pe Internet, iti recomand sa pornesti de la Mantak Chia (click pe nume), dar cu siguranta gasesti si un maestru QiGong in zona din care esti, daca vrei sa transformi acest lucru intr-un mod de viata.

Mi-ar parea bine sa imparti cu noi experientele avute!

Inchei aici seria despre cele 7 spirale ale bolilor! E timpul pentru miscare, destul cu teoria! :)

Sper sa te distrezi eficient!

Cu prietenie sincera,

Traian





joi, 22 septembrie 2011

Ponturi pentru o afacere stabila! Partea I



Salut,

Ce mai faci? Cum iti merge? Traim vremuri interesante, lucrurile se misca foarte rapid, din punctul meu de vedere si consider ca acum, mai mult ca niciodata, este momentul sa te gandesti (daca nu ai facut-o deja) la propria ta afacere, la modul in care vei face exact ceea ce iti place pentru tot restul vietii si la cum vei avea exact viata pe care ti-o doresti!

Ce? Suna prea frumos? Nu exista prea frumos, exista si atat! Daca tu crezi ca poti sau nu poti sa iti creionezi viata exact asa cum iti doresti, in ambele situatii ai dreptate....asa as adapta marea vorba a lui Henry Ford.

Ei si daca ai aflat ce iti doresti sa faci sau deja esti pe drumul cel bun, cateva sugestii pentru optimizarea activitatii tale (indiferent daca este PFA, o companie mica, mijlocie sau mare) sunt binevenite, mai ales daca au sens. Ele pot fi adaptate si la viata de zi cu zi, nu trebuie considerate strict pentru mediul de afaceri.

De ce am decis sa vorbesc despre afaceri si bani? Pentru ca datorita activitatii pe cont propriu am suficient de mult timp incat sa fac ce imi place si mi-ar placea sa faci si tu la fel! Evident, asta e dorinta mea! Sper sa coincida cu a ta! :) 

Cea mai mare provocare pe care o poti avea ca om de afaceri este sa te ocupi de tot ceea ce implica o afacere, in modul cel mai bun cu putinta. Exista o multitudine de operatiuni de care trebuie sa ai grija: trebuie sa faci angajari, sa concediezi, sa ai grija de vanzari, de marketing, de multumirea clientilor si pastrarea fluxului monetar, mentinerea relatiei cu furnizorii de servicii, cu administratiile de tot felul...toate aceste lucruri ajung sa fie pe umerii unei singure persoane. Si poate sa fie o provocare sa duci totul la indeplinire, cu bine. 

Noi toti avem puncte forte si puncte mai slabe, asa ca unele chestii pe care le vei face in afacerea ta or sa ti se para usoare, naturale si nu vor ridica cine stie ce probleme, dar exista si alte chestii pe care le percepi drept dificile pentru ca nu sunt printre pasiunile tale. Cum poti sa le rezolvi si pe acestea din urma si totusi sa iti traiesti si viata cu bucurie? 

Exista destui afaceristi carora le merge totul struna pe linie profesionala dar viata personala are din ce in ce mai mult de suferit, altii au o viata personala reusita dar afacerile nu le merg tocmai bine. Pastrarea echilibrului dintre aceste doua elemente este foarte important si constituie, totodata, o reala provocare pentru multi. 

  
Iata cateva sugestii pentru a ajunge la un echilibru intre viata profesionala si cea personala: 

- accepta faptul ca uneori vei fi dezechilibrat, ca uneori vei fi implicat doar in afaceri iar in alte zile vei acorda atentie doar vietii personale si considera acest lucru ca fiind in regula. Nu te invinovati cand acest lucru se intampla! Si nu apela la "ar fi trebuit sa..."! Uneori lucrezi mai mult, alteori te dedici vietii personale si pe termen lung vei ajunge la un echilibru, asa ca accepta lucrurile asa cum sunt. (acceptarea e foarte importanta in viata)

- incearca sa lasi in seama altor persoane cat mai multe dintre lucrurile care nu iti fac placere. Exista persoane care ar face cu placere lucruri pe care noi nu le indragim si invers. Si daca nu ai suficient de multi bani incat sa angajezi pe cineva, incearca sa faci schimburi de servicii/produse cu alte persoane, apeleaza la part-time dar incearca sa scapi cit mai repede de lucrurile care pe tine te streseaza si care nu iti fac placere. In felul acesta vei putea sa te concentrezi DOAR asupra lucrurilor care conteaza mai mult in afacerea ta si pentru cei mai multi detinatori de afaceri, acestea ar fi vanzarile si marketingul. Aceste doua lucruri reprezinta activitati pe care nu le poti indeparta de tine decit atunci cand afacerea ta merge de la sine. 

Nimeni nu trebuie sa-ti spuna ca banii reprezinta un element de baza pentru cresterea si succesul afacerii tale. Fiecare afacere are "gauri" in buzunarul principal si de cele mai multe ori nici nu-ti dai seama! Astuparea acestor "gauri" poate sa fie o adevarata arta.

Cu cat te vei pricepe mai bine la afacerea pe care o ai cu atat vei astupa aceste "gauri" mai repede si vei optimiza castigul. Un prim pas ar fi identificarea acestor "gauri". Iata cateva exemple:

- mare atentie cui incredintezi fraiele contului tau din banca. Mai bine iti faci un cont separat pentru cheltuieli si transferi acolo exact banii necesari astfel incat sa nu ai surprize neplacute. 

  
- verifica rapoartele solicitarilor pe care firma ta nu le-a onorat. Multi oameni solicita rapoarte cu vanzarile dar  mai important decat asta ar fi un raport cu ceea ce firma respectiva a ratat sa indeplineasca. Este important sa afli de ce ai pierdut sansa de a vinde produsele/serviciile tale cuiva. Procentajul este foarte important: daca ai 100 de solicitari si onorezi doar 30 dintre ele, este foarte important sa descoperi de ce ai pierdut 70 dintre ele si sa remediezi problema. E posibil sa descoperi ca ai o persoana sau mai multe printre angajatii tai, care nu isi indeplinesc foarte bine sarcinile, desi la prima vedere par persoane capabile si pricepute. Cercetand cu atentie motivele pentru care 70% din comenzi nu au fost onorate poti sa afli unde este problema si sa o remediezi. Raportul comenzilor pierdute poate sa fie un element cheie in astuparea "gaurilor" despre care vorbeam.

- solicita un raport al vanzarilor efectuate pe baza telefoanelor primite (daca firma ta primeste comenzi prin telefon) si afla de ce exista telefoane netransformate in comenzi reale. Exista in prezent cursuri online pentru operatorii telefonici astfel incat sa isi schimbe modul de abordare al celor care suna, devenind mai eficienti. La fel, acest raport poate sa astupe "gaurile" cu pricina.

-  daca ai nevoie de un anume echipament pentru a-ti desfasura activitatea, cumpara-ti cel mai bun echipament cu putinta. In felul acesta nu vei avea probleme tehnice la scurt timp de la achizitie, nu vei intarzia cu lucrarile nemultumind astfel clientii iar lucrurile vor merge mult mai bine pentru toata lumea, in loc sa pierzi vremea si clientii, avand echipamente neperformante in service. Fiecare clipa in care echipamentul tau este la reparat te costa. De aceea este important sa ai cele mai bune echipamente, ca sa nu-ti mai faci griji.

Defineste nivelul la care afacerea ta este in prezent! Daca te afli la inceput de drum, atunci trebuie sa te concentrezi DOAR asupra unui singur lucru: VANZARILE. 98% din timp trebuie sa te concentrezi in aceasta directie identificand toate metodele posibile prin care sa iti oferi serviciile: serveste-ti clientii existenti, identifica noi clienti, vinde mai multe produse si servicii inventand noi produse si servicii pe care sa le oferi. Daca esti la inceput, nu are rost sa pierzi timpul si resursele intr-o alta directie decat vanzarile, deoarece vei avea nevoie de flux de monetar si nu ai inca o baza solida de clienti pe care sa contezi. 


Urmatoarea faza a afacerii poate sa fie cea de crestere. Ai o baza de clienti, afacerea ta incepe sa creasca, ramai in continuare concentrat pe vanzari dar investeste mai mult timp in a descoperi care este metoda optima de vanzare pentru tine. Asta inseamna sa te uiti ce merge cel mai bine, care dintre strategiile folosite de tine functioneaza cel mai bine: afla de unde vin clientii cei mai multi, de unde iti vin banii, care sunt costurile identificarii de noi clienti si astfel vei investi in cea mai buna strategie pentru tine, avand cele mai bune rezultate. 

In aceasta faza a afacerii e bine sa fii inventiv, sa implementezi un sistem CRM (customer relationship manager) adica o baza de date cu clientii, sa automatizezi sistemul de vanzare prin implementarea unui magazin online, a unui sistem de mailing si e-mailing, colecteaza feedback, scapa de operatiunile mecanice si consumatoare de timp. 

Faza a III-a a afacerii tale este aceea in care aceasta a crescut cu adevarat. Felicitari! Cine sunt eu sa-ti spun ce sa faci?! :)

Cum sa-ti duci afacerea la urmatorul nivel? In primul rind trebuie sa descoperi la ce nivel esti si unde vrei sa ajungi. Aceasta parte este una foarte palpitanta pentru ca TU decizi unde vrei sa ajungi si cum se va intampla acest lucru. Este unul dintre cele mai mari satisfactii pe care le poti avea ca antreprenor, pentru ca TU decizi ce vrei sa faci in continuare si ai in totalitate controlul afacerii tale, fie ca va merge in sus sau in jos. 

 Pentru a ajunge la urmatorul nivel trebuie sa ai un plan in minte si sa-ti definesti scopurile foarte clar! Daca nu ai un plan de actiune si un tel pe care sa-l atingi, atunci chiar nu conteaza pe ce drum o apuci, pentru ca esti la voia intamplarii. Iata de ce e bine sa te concentrezi pe scopul principal. Decide ce vrei si apoi urmareste-ti scopul cu toate resursele posibile, identifica persoanele potrivite care sa te ajute si ramai pe directia buna pina cand ajungi la destinatia propusa.

Sa-ti duci afacerea la urmatorul nivel nu este foarte greu. Este un proces simplu, cu anumiti pasi care trebuie urmati pe rind pana cind ajungi la destinatie, dupa care stabilesti urmatorii pasi pina la destinatia urmatoare si tot asa. Daca iti urmezi directia si ajungi la destinatie, stabileste-ti o alta destinatie pentru urmatoarele 6 luni sau un an si incepe noul drum. Incearca sa nu te grabesti sa iei totul deodata ci sa folosesti pasii mici dar siguri, iti masori rezultatele si treci mai departe. Tu esti forta care impinge afacerea catre urmatorul nivel asa ca  trebuie sa te implici mai mult decat oricine.

Ar mai fi multe de povestit, asa ca revin in postarea urmatoare! Sper ca aceste articole sa te impulsioneze suficient de mult incat sa iti doresti sa decizi ce faci cu timpul tau! Gaseste-ti un job care iti face placere si nu vei mai munci o zi, pentru tot restul vietii - spunea Confucius.  

Acum cativa ani mi-am spus ca nu exista un job mai bun decat acela in care TU decizi ca ziua de luni sa fie a doua duminica, consecutiva! Si asta pentru ca in a doua duminica, consecutiva, parcul este gol si este la dispozitia ta pentru relaxare! :)

FA PASUL! 

Pana data viitoare, ganduri bune si inspiratie iti doresc!

Cu prietenie sincera,

Traian 

duminică, 4 septembrie 2011

Totul este un joc pentru ca totul este o conventie, mai putin ceea ce ESTE!



Salut!

Ce mai faci? Ma gandeam la faptul ca a inceput toamna si cindva, la inceputul acestui anotimp, atmosfera era aparte....imi amintesc oameni luand tot felul de legume pe care le pregateau pentru iarna, prieteni mergand la cules de diverse (eu am avut sansa unor bunici extraordinari, dar care nu au stat la tara, dar am gustat senzatia datorita unor prieteni). 

Toamna e un anotimp spectaculos, culorile naturii sunt absolut incantatoare, exista acea senzatie de incetinire si contemplare. Nu te priva de posibilitatea de a admira schimbarea naturii, indiferent de cat de multa treaba ai sau crezi ca ai. Cu siguranta iti permiti o ora in natura, fie o margine de localitate, fie parc, fie malul unui riu. Mergi acolo singur si ramai prezent, doar tu cu tine.


Zilele trecute, in timp ce mergeam pe strada, mi-a venit in minte ideea ca tot ce exista dintotdeauna, dinaintea apartitiei omului, la nivel Universal (caci doar la acest nivel putem vorbi despre adevarul absolut) este real. In schimb, tot ce e facut de om este o conventie. Iar noi, de ceva vreme, traim intr-o lume facuta de om. Deci traim intr-o conventie, departe de adevarul absolut.

Totul reprezinta o conventie: peretii sunt o conventie, functiile detinute de noi sunt o conventie, respectul crescut fata de o anumita functie si mai putin crescut fata de o alta functie este o conventie, respectul este o conventie, faptul ca traversezi pe zebra e o conventie, un accesoriu de vestimentatie este o conventie care vine insotita si de un imaginar manual de utilizare, atitudine, mod de purtare si folosire. Faptul ca organizezi o nunta e o conventie, un spectacol tip musical de pe Broadway, mereu aceeasi piesa, dar cu alte personaje: distributie pe baza unui casting facut de miri, scenariu  facut de miri cu colaborarea parintilor si sugestiile colaboratorilor, regie, decoruri, bilete.....Viata nu vine cu un manual de utilizare! Viata exista, TU esti viata, TU esti o forma de viata (asa se si spune) prin urmare, nefiind ceva inert care a obtinut viata, nu ai cum sa-ti traiesti viata, pentru ca nu ai viata, ESTI VIATA! 

O inventie este ceva ireal asupra caruia noi am cazut de acord ca e real, de dragul jocului numit viata in societate. (Dex. Inventie = Afirmaţie care susţine ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună.) Si daca am cazut de acord, atunci de ce suferim cand nu ne convine ceva? Este tot alegerea noastra. Nu degeaba se spune ca "totul exista desi nimic nu este real". O minciuna e o inventie asupra careia nu cad de acord mai multi oameni. Daca toata comunitatea ar cadea de acord cu privire la acea minciuna, atunci ea ar deveni un adevar. Poate nu am exprimat intr-un algoritm perfect cele de mai sus, dar am incercat sa expun o pista pe care fiecare este liber sa mearga atat cat doreste, raspunzandu-si sincer si indiferent de consecinte, chiar daca identitatea asumata se simte amenintata si ego-ul sufera. 


Adevarul deranjeaza la inceput, caci ego-ul se simte amenintat, dupa care adevarul devine eliberator! De aceea, in mod inconstient, ii indepartam pe cei care ne spun lucruri de care fugim, pentru ca nu suportam adevarul si cautam persoane care ne accepta "asa cum suntem". De adevar nu poti sa fugi, caci el este in tine! Cat timp cauti adevarul in afara ta, traiesti in iluzie, proiectezi!

Prin urmare, realul in forma lui pura exista fara ca omul sa-l creeze, iar tot ce e facut de om, e facut, nu exista. Asta e si partea frumoasa a existentei: ni s-a dat o imensa putere creativa si ne putem juca foarte mult cu aceasta plastilina. Totul e un joc dar atunci cand nu iti dai seama de acest lucru si te implici cu toata fiinta, mizand cu propria-ti existenta, lucrurile au scapat de sub control. E o nebunie sa iti pui viata in joc atunci cand joci table, carti sau acest Monopoly caruia ii spunem viata in societate. E un joc, e facut sa te distreze dar noi, educati de mici ca exista pierdere, ca pierderea e rea, ca nu trebuie sa pierdem, luam jocul drept o distractie numai cat timp castigam.  

Dar oare castigam? Ce putem sa pierdem, din moment ce tot ce avem am gasit aici, noi nu am adus nimic cu noi, la nastere! Viata exista dinaintea nasterii noastre iar noi suntem forme de viata, iar moartea, care este mai degraba opusul nasterii decat al vietii, arde doar ce este ireal, adica mintea bazata pe identitatea formata aici si corpul, forma de care ne-am atasat aici. NOI vom observa cu siguranta cum irealul este dizolvat!

Ce e rau si ce e bine, tu te-ntreaba si socoate....spunea poetul. Chiar asa, ce e rau si pentru cine raul e bine...si ce e bine si pentru cine binele e rau? Parca dintotdeauna aparam binele nostru cu forta, impotriva lor...indiferent cine sunt ei (alta echipa de fotbal, alta parte a orasului, alta parte a tarii, alta tara, alt continent, alta rasa), ignorand faptul ca si ei apara binele lor tot cu forta, impotriva noastra. Un site de stiri a publicat un banal articol intitulat "Google e mai tare decit Dumnezeu". Nu vrei sa stii ce polemici au izvorat intre cei care aparau Google si cei care isi aparau Dumnezeul. As fi lasat cateva ingrediente speciale, doar ca sa ii impart in mai multe grupari, pe principiul "divide si cucereste". Adica presarand elemente precum "Budha, Vishnu, Mahomed, Youtube, Yahoo, Altavista" cred ca se bloca serverul gazduitor. Cand stii cine esti in interior, nu mai ai nevoie sa dovedesti in exterior, sa-ti aperi identitatea in exterior sau sa ii convingi si pe ceilalti de realitatea ta! Nu mai exista separare, nu mai exista dorinta de "a fi mai multi de-ai nostri" si "mai putini ai lor". Aperi cand iti este frica si iti este frica atunci cand nu cunosti adevarul! Adevarul nu trebuie protejat, caci adevarul nu poate sa fie dizolvat la fel cum intunericul nu poate sa umbreasca lumina unei lumanari, insa o lumanare poate sa dizolve intunericul. 


Daca cei de pe site ar fi inteles ca Dumnezeu, Budha, Allah, Sursa, Creatorul sau cum iti place tie sa-i spui, e in tot si toate (indiferent daca vrei, crezi sau nu), ca nu are neaparat un nume stabilit si ca poti sa-i spui cum vrei si ca o chestie careia i-am zis Google si pe care am facut-o noi, oamenii, nu poate sa fie mai "tare" decat creatorul a tot si toate, cu siguranta acel articol n-ar fi existat.

Cand povestesti, indrumi, predai ceva, se presupune ca esti un fel de maestru in acel ceva, altfel nu ai putea sa predai altora care stiu mai putin. Prin urmare, ca sa poti preda engleza la nivel avansat, tu trebuie sa fii la un nivel avansat, ca sa predai orice la nivel avansat, tu trebuie sa fii la un nivel avansat. Prin urmare, esti ceea ce predai celorlalti in fiecare zi, esti mai mult decit ceea ce predai celorlalti, pentru ca esti "profesor" in ceea ce predai. Asadar, daca in fiecare zi predai frica, saracie, neajunsuri, violenta, ura, gelozie, iubire, frumusete, apreciere, compasiune, pace....indiferent de ceea ce alegi (constient sau inconstient) sa predai, in fiecare zi a vietii tale, esti profesor....in ceea ce predai. 

Legea imuabila a atractiei ne invata ca atragem multiplicat energia emanata, nu ceea ce spunem verbal.  

Ai pentru ca esti si esti ceea ce simti!

Cauta adevarul in interiorul tau si cu siguranta vei stii cand l-ai gasit! In rest, exista tot felul de oameni, carti, workshopuri, filme care iti vor spune adevarul lor sau iti vor arata o cale pe care poti sa mergi cat timp te simti bine in compania ta. Incomparabil insa cu ceea ce simti tu cu adevarat! Vei stii cand ai gasit adevarul, pentru ca din acel moment nu vei mai stii ce e intristarea!

Am avut cateva ganduri pe care le-am asternut aici, unele cu adevarat provocatoare pentru mine. Te las cu drag, in compania lui George Carlin, un filosof comic al vremurilor noastre.

Cu prietenie sincera,

Traian






duminică, 28 august 2011

Cele 7 spirale ale bolilor - Partea a II-a


Salut!

Ce mai faci? Bine, sanatos? 

A doua spirala a bolilor este tesutul conjunctiv si implica in mod direct musculatura, tendoanele si ligamentele. Tendoanele conecteaza musculatura cu oasele, ligamentele conecteaza oasele intre ele dar noi nu ne gandim foarte mult la acestea. Preferam sa ne concentram mai mult in directia muschilor, care sunt si ei importanti dar daca tendoanele si ligamentele nu sunt in regula, musculatura va avea probleme. Daca vrei sa-ti simti tendoanele nu trebuie decit sa tii bratul intins in fata, la nivelul umerilor si cu degetele aratand in sus, ca si cum spui cuiva sa se opreasca. Tine bratul asa un timp, trage de degete spre tine si vei simti tendoanele. Acestea sunt peste tot in corp, de la degetele mainilor pana la degetele de la picioare.

Aceasta structura tine scheletul la un loc si de aceea atunci cand oamenii nu au grija de tendoane, de ligamente si de musculatura prin diverse exercitii fizice, acestea se atrofiaza dar mai mult decat atat, apar si alte efecte nedorite. Daca nu ai tendoane si ligamente puternice, articulatiile au de suferit si ai multe sanse de a te rani. Este cunoscut faptul ca mare parte din energia Chi circula prin intermediul articulatiilor, iar daca o intrerupi, ajungi sa ai alte probleme. Si bineinteles, prin ranirea articulatiilor, ai tendinta de a compensa absenta acestora fortand alte parti ale corpului care nu aveau acest rol, lucru care implicit duce la alte necazuri. 

Prin pierderea articulatiilor iti pierzi mobilitatea, daca iti pierzi mobilitatea nu mai faci miscare si incepi sa iei in greutate, in felul acesta intregul corp devenind static si plin cu toxine. In cele din urma corpul este expus la diverse boli datorate unui sistem imunitar slabit. De aceea este atat de important ca muschii, tendoanele si ligamentele sa fie puse in miscare zilnic, pentru a avea mobilitatea necesara functionalitatii. 



A treia spirala a bolilor o reprezinta fascia. Desi este mai rar intalnita in articolele despre medicina, fascia este un tesut foarte important, situat imediat sub piele, albinos la culoare, subtire, foarte dur si elastic. Acesta infasoara intregul corp, pe sub piele. Il putem regasi in jurul muschilor si al organelor. Atunci cand incetezi sa ai grija de muschi si tendoane, fascia este urmatorul element pe lista cu probleme. In primul rind incepe sa adune grasime, datorita dietei precare si a lipsei de miscare. Cand fascia se degradeaza, energia vitala Chi este impiedicata sa mai circule si este bine cunoscut faptul ca energia circula prin corp prin cele 12 meridiane, conform cu medicina chinezeasca, iar cele 12 meridiane trec in special prin fascia, care este un tesut conductor electric. 

Mai exista un tip de fascia cunoscut drept fascia diafragmelor (desi diafragma pulmonara este cea mai cunoscuta, mai exista inca doua diafragme: cea gastro-intestinala si cea uro-genitala). Aceste diafragme tin organele la locul lor. Avem impresia ca organele noastre sunt impachetate bine si nu pot cadea de la locul lor dar acest lucru se intampla uneori (colonul de exemplu), daca diafragmele sunt compromise. De aceea e bine sa mentinem si aceasta fascia in forma fizica buna, prin intermediul unor miscari care duc la exersarea partilor interne ale corpului, prevenind astfel problemele sistemului imunitar.



A patra spirala a bolilor o reprezinta oasele. Majoritatea credem ca oasele sunt elemente lipsite de vitalitate. Desi intelectual stim ca ele sunt organe vii, nu le incadram in aceeasi categorie cu organele vitale. Exista exercitii prin care mental putem sa simtim oasele corpului nostru, inclusiv partea interioara a lor. Nu trebuie decat sa ne reamintim cum se face, pentru ca este o abilitate naturala pe care omul nu o dezvolta.

Cand vitalitatea corpului scade, undeva catre varsta de 40 de ani, sistemul osos se schimba. Motivul pentru care trebuie sa avem grija de sistemul osos este acela ca in oase se produce singele (coloana vertebrala, coastele si pelvisul sunt principalele producatoare de singe). Oasele inlocuiesc periodic singele din corpul tau, toate celulele din corpul tau sunt dependente de oxigenul din celulele rosii, iar sistemul tau imunitar este dependent de celulele albe din singe. De aceea, orice compromis privind calitatea si cantitatea singelui nu reprezinta o veste buna. Pe masura ce sistemul osos se degradeaza, celulele primesc mai putin oxigen si ajungi sa-ti pierzi conditia fizica. Pierzand conditia fizica, te misti mai putin iar corpul nu beneficiaza de toate exercitiile necesare unei bune functionari, primind mai putin oxigen. Astfel ajungi sa te misti din ce in ce mai putin, pana cand nu te mai misti deloc si cam asta a fost.

Daca oasele se incarca cu grasime (lucru care nu se aplica doar la persoanele cu probleme de greutate), nu doar calitatea singelui are de suferit. Chiar si oasele ajung in stare de degradare, riscul ruperii acestora fiind din ce in ce mai mare. Asadar, daca nu ai grija de sistemul osos, apar probleme datorate sistemului imunitar, care nu-si primeste celulele albe atat de necesare, totodata, celulele corpului neavand acces la celulele rosii aducatoare de oxigen.



A cincea spirala a bolilor o reprezinta punctul de imbinare al oaselor intre ele (articulatiile). Cele mai multe dintre aceste puncte sunt localizate de-a lungul coloanei vertebrale si a partii inferioare a corpului (pelvis, picioare). Atunci cand ele nu beneficiaza de miscare, ligamentele care tin oasele impreuna se atrofiaza, devin slabite iar zonele cu pricina devin din ce in ce mai predispuse la accidentari. Odata ce locul dintre oase a fost ranit, acolo apar toxine, energia care circula prin acele zone se blocheaza, apare deficit de energie care in timp isi arata efectele si iar ajungem la sistemul imunitar. Pentru a avea grija de articulatii, trebuie sa ne facem exercitiile fizice cu regularitate.



A sasea spirala a bolilor o reprezinta respiratia. Modul in care oamenii din cultura vestica respira este incorect. Noi avem ceea ce se cheama respiratie din piept, bazata pe inspiratie (pieptul se umfla) si expiram. Daca pui mana pe zona abdominala, vei observa ca aceasta nu se misca. Incearca o respiratie abdominala (corpul uman este creat pentru a respira in acest mod), aplicand palma in zona de sub buric si apoi inspira apasand pe abdomen si retragandu-l...expira umfland abdomenul. Motivele pentru care respiratia abdominala este mai eficienta sunt multiple: corpul foloseste mai putina energie pentru respiratie, foloseste capacitatea plamanilor mai bine, golindu-i complet. Totodata, daca iti insusesti respiratia abdominala ca si obicei, tractul digestiv beneficiaza de un masaj continuu, lucru care duce la detoxifierea colonului, cel mai important organ care trebuie detoxifiat, dar si la detoxifierea rinichilor, a ficatului. Tot tractul inferior beneficiaza de un masaj continuu dar si energia Chi ajunge in acele zone prin intermediul respiratiei. Acest gen de respiratie reduce si  uzura inimii, deoarece se foloseste partea inferioara a abdomenului, care devine ca un fel de a doua inima, care pompeaza singe.

Respiratia de piept are legatura si cu starea emotiva negativa, incurajeaza acel dialog intern al mintii care iti aduce in atentie tot felul de trairi negative. Vei observa ca oamenii cuprinsi de emotii puternice incep sa respire din ce in ce mai rapid si mai necontrolat. Daca ai o respiratie abdominala te poti conecta mult mai usor la sistemul nervos parasimpatic, cunoscut si drept sistemul nervos pentru odihna, care te va calma intern mult mai rapid si intr-un mod natural, avand si o influenta pozitiva asupra circulatiei singelui. In cele din urma, toate acestea ajung iar sa afecteze sistemul imunitar, aducand dupa sine o gramada de alte probleme.

Stiu ca poate sa para ciudat, dar obiceiul respiratiei se poate schimba, prin exercitiu. Astfel ajungi sa respiri abdominal si nu din piept, in mod firesc.



Cea de-a saptea spirala a bolilor o reprezinta pozitia corpului. Pentru a avea o idee, iti sugerez sa stai in picioare, in pozitia de drepti tipica militarilor, cu picioarele lipite, bratele pe linga corp, spatele drept, pieptul inainte. Ei bine, asta numai pozitie sanatoasa nu reprezinta, desi este incurajata de civilizatiile vestice. Pot aparea atat probleme de spate cat si probleme psihologice si emotionale, deoarece concentreaza energia in partea de sus a corpului, in zona pieptului si a capului, ducand la o intelectualizare a vietii, traind astfel mai mult in cap si ducand la o pierdere a conexiunii cu corpul. (cunoscuta scindare dintre minte si corp, raspandita in lumea occidentala) Trebuie sa scapam de aceasta problema, daca vrem sa ne redobandim sanatatea mentala, corporala si spirituala.

Asadar, adevarata pozitie a corpului o poti experimenta revenind in postura de drepti tipic militara dupa care iti lasi umerii sa cada liberi, fara a fi tensionati, la fel si partea posterioara, ducand la o relaxare a pelvisului. Aceasta este o pozitie standard de Tai Chi sau QiGong, cu un echilibru excelent (stai in mijlocul de transport in comun in pozitie de drepti militara si apoi in pozitia relaxata si vei vedea cum esti mai echilibrat). Multi fizio-terapeuti recomanda Tai Chi sau QiGong pentru a inlatura problemele de spate, deoarece prin aceasta pozitie, corpul este mai relaxat si sansele de accidentare sunt diminuate. Daca continuam sa stam in pozitia tensionata, coloana se va deteriora, impiedicand si circulatia energiei si a lichidului spinal care afecteaza sistemul nervos, organele interne nu isi mai primesc masajul datorita limitarii miscarilor. Totodata, lichidul limfatic, care joaca un rol important in sistemul imunitar, depinde de miscare pentru a detoxifia corpul. Daca ne lipsim corpul de miscare, lichidul limfatic nu circula corespunzator prin tot corpul si toxinele incep sa apara.

La fel si in cazul persoanelor aplecate inainte, cu o pozitie incovoiata. Pozitia pune presiune pe organele interne, impiedica circulatia interna a oxigenului, a singelui si a energiei Chi prin corp. Rezultatul: acumularile de toxine si afectarea sistemului imunitar.


Acestea sunt cele sapte spirale ale bolilor, care parca stau la panda, asteptand neglijenta din partea noastra. Copiii, in mod natural, evita aceste spirale datorita energiei pe care o au de investit in miscare. Insa dupa varsta de 30 de ani trebuie sa ne construim energia sistematic sau riscam sa fim prinsi in aceste spirale. Dupa 50 de ani, spiralele in care ai fost deja prins vor accelera in ritm rapid.

Multe persoane cred ca daca tin o dieta potrivita axata pe fibre si apeleaza la vitamine sau daca fac jogging de 3 ori pe saptamana, acest lucru le asigura sanatatea. Exercitiile sunt importante, nutritia este importanta dar poti sa pici in plasa celor 7 spirale ale bolilor chiar daca urmezi o dieta si un sistem de exercitii, de cele mai multe ori mediocru.

Exista exercitii ale maestrior Daoisti, revizuite timp de mii de ani, menite sa  impiedice dezvoltarea spiralelor si chiar anihilarea completa a acestora. Majoritatea exercitiilor sunt regasite in QiGong, o practica folosita de multa vreme si cu efecte incredibile. Exista multe exercitii QiGong dar exista cinci exercitii de baza care trebuie folosite in fiecare zi.

Daca le aflu, revin cu ele pe larg! Iti multumesc pentru atentie, stiu ca este un articol solicitant dar mi s-a parut in egala masura important pentru autocunoastere.

Cu prietenie sincera,

Traian 
toateBlogurile.ro Kitchens