Salut!
Ce mai faci? Cum iti merg treburile? Sper ca nu te-ai lasat prada informatiilor din jur care iti spun ce nu poti tu sa faci si ca te increzi in tine si in ceea ce ai decis ca ai de facut. Stiu, e greu….dar tocmai de aceea trebuie sa ramai pe aceasta directie. Daca ar fi usor, ar face-o toata lumea!
Stiu ca n-am mai scris de ceva vreme si asta vine din mai multe motive. Unul ar fi acela ca m-am dedicat un pic mai mult proiectelor pe care le-am demarat in acest inceput de an. Altul insa ar fi acela ca m-am gandit un pic la ceea ce fac eu aici. Scriu. Ganduri personale, gandurile altora, descriu carari strabatute de altii sau de mine si am ajuns la un punct in care mi-am amintit ce spuneau cativa autori dragi mie: poti sa citesti, poti sa cunosti tot felul de chestii dar vine o vreme cand trebuie sa le si aplici. Informatia neaplicata este informatie si atat.
Personal, am decis sa ma informez, sa aflu si sa informez la randul meu asupra a tot ceea ce intalnesc si ma misca intr-un mod benefic. As vrea insa sa evit impresia ca in curind, urmeaza acel articol care le lamureste pe toate. El a fost scris la inceputul acestui blog, apoi reluat in al doilea articol si in al treilea si in fiecare dintre ele. Fiecare dintre articole ofera o schimbare, pe care cineva poate sa aleaga sau nu, sa o faca.
Credinta ca prin etalarea tuturor achizitiilor materiale facute sau prin insiruirea locurilor interesante vizitate putem castiga bunavointa sau acceptarea celor din jur este ca si cum ai crede ca viespiile se vor bucura vazandu-te ca le ciocanesti la usa cuibului.
Oare cum e posibil ca exact aceleasi persoane care sufera de neincredere, de indoiala in propriile puteri, de tot felul de frici, carora le pasa de ceea ce spun cei din jur despre ele – fiind intr-o permanenta expeditie de achizitii materiale de dragul imaginii – cum pot persoanele cu astfel de suferinte sa fie si extrem de arogante in acelasi timp? Cred ca au devenit atat de instrainate de adevaratul scop al vietii incat asimileaza aceasta problema psihologica drept o stare naturala.
Unde o fi disparut oare relatia cu viata la nivel pur, care sa ne aduca aproape de o cat mai buna auto-intelegere? Ma intreb acest lucru pentru ca este posibil ca noi sa fim eronat intr-o relatie profunda cu tot ceea ce am agonisit, dintr-o neintelegere nefericita. E posibil sa ne identificam atat de mult cu locuinta noastra, cu masina noastra sau cu faptul ca ne scrie numele pe o usa dintr-o corporatie renumita, incat am uitat care ne este cu adevarat menirea in aceasta calatorie pe care o numim viata. Si cu toate ca ne agatam necontenit de orice agonisire, ma gandesc ca o particica mica din interiorul nostru, o particica de care nu vrem sa fim constienti prea mult timp, isi da seama de suferinta produsa de aceste pseudo-relatii cu materialul.
Exista oameni care alearga dupa implinire materiala pentru ca au impresia ca astfel vor fi fericiti. Exista oameni care nu au absolut nimic material, nimic insemnat si cu toate astea au o fericire si o seninatate pe chip care planteaza chiar teama in cei mai instariti. Fiecare se intreaba: ce trebuie sa cumpara, sa-mi fac, sa-mi iau sa fiu la fel de fericit ca acest sarman cu care m-am intalnit absolut intamplator in viata? Cum se poate ca unul ca el este mai fericit, sincer fericit decat mine?
Fericirea materiala se cojeste, exact precum o masina prost vopsita, dupa cateva ploi. Am avut experienta asta, cu masina si am avut-o si pe cea cu fericirea materiala. Asa ca imi permit aceasta comparatie.
Fericirea interioara, cea pe care o avem tot timpul si pe care nu stim sa o remarcam datorita externalizarii atentiei, este permanenta. Este vopseaua frumoasa cu care ne nastem. Ea poate sa fie cel mult prafuita, dar daca ne indreptam atentia catre ea, e suficient o suflare si vom fi stralucitori din nou.
Si revin la vanatorul de fericire materiala de dragul imaginii in fata celorlalti si ma gandesc cum e posibil ca acest inventator de modalitati menite acumularilor materiale, modalitati descoperite in ani si ani de truda, sa nu acorde 20 de minute pe zi descoperirii sinelui si fericirii interioare?
Putem si trebuie sa intelegem ideea vietii spirituale inainte de a o trai. Dar nu putem sa intelegem ceva ce este deasupra noastra, daca nu ne indreptam atentia pentru a sesiza acel ceva.
Era o perioada cand oamenii intelegeau ca nu pot exclude “divinul” din viata lor pentru ca aceasta nu ar avea nicio insemnatate. Prin divin fiecare intelege ce vrea. Oamenii nu aveau impresia ca divinul este calea catre bogatii sau catre stiu eu ce fel de Eden. Ei intelegeau esentialul: de a fi unici (Be yourself, everyone else is taken! spunea un intelept), de a se redescoperi si de a deveni completi ca fiinte umane: trup, minte si spirit. Astazi, oamenii considera ca orice obiect caruia ii dau si un nume, daca este la mare cautare le va implini existenta si astfel, iata calea fericirii eterne. Nu sesizeaza ca mintile si inimile lor sunt atrase intr-un joc periculos care ii indeparteaza de esenta existentei lor pe Pamant. Si depun toate aceste eforturi de agoniseala, pentru a indeparta de constiinta lor faptul ca inca sufera si ca nimic nu le alunga acea stare. Te temi ca nu ai suficiente lucruri, apoi, cand ai mai multe decat ti-ai dorit vreodata, te temi sa nu le pierzi. Atat de banal decurge viata vanatorilor de materiale (indiferent daca am agreat ca sunt materiale pretioase sau nu).
Rare sunt persoanele care inteleg acest lucru si plaseaza mai presus de orice ideea de a intelege viata in profunzime si abia apoi, aceea de a agonisi bunuri materiale. In cazul acestora, agonisirea isi schimba cu totul menirea, ea nu mai este pentru a da o identitate persoanei ci pentru a servi scopului initial: de a face bine celor din jur.
Cat de simpla ar fi viata daca ai alege mai intai, indiferent de context, sa incerci si sa intelegi cine esti, ce e cu tine in aceste clipe, pe aceasta Planeta, care este scopul vietii tale. Sa fi prezent la tot ce se intampla, din exterior si din interior, fara a pune etichete, fara a cataloga drept bun sau rau si de a incerca sa iti dai seama ce se intampla si de ce se intampla ce se intampla.
Vei observa cat de goala este o viata destinata acumularii de gramajoare de bunuri. Exact ca in copilarie, cu nisipul sau cu jucariile: ale mele, ale mele si adunam cu ambele brate. La fel si acum, programati pentru acelasi joc: ale mele, ale mele. Prin aceasta simpla descoperire, vom realiza ca exista o nastere naturala (prin care nu aducem nimic material pe lume si sa ne temem ca il vom pierde ulterior), o moarte naturala (prin care nu luam nimic din ceea ce credeam ca este de drept al nostru, iar ideea de mostenitori ai bunurilor este o dulce consolare agreata) si exista o renastere naturala, in aceleasi conditii. Renasterea acelei parti din tine care a inteles ca exista inauntrul tau o bogatie nepieritoare, dar pe care TU trebuie sa o descoperi.
Nu ma sustrag acestei postari, este o postare despre mine, despre noi. Viata – chestia asta care trece cat timp noi ne planificam viitorul!
Am primit un comentariu pe care il voi activa. Un comentariu elaborat, din partea unei persoane anonime careia ii spun Prieten Drag. In urma acestei postari m-am gandit ca toti suntem niste persoane minunate, amuzante si intr-o continua incercare de a gasi CALEA. Putini o gasesc, iar cei care o gasesc nu se mai intreaba daca au gasit-o. Ei stiu ca sunt pe CALEA cea buna! Pana acolo insa, putem considera ca toate aceste informatii sunt indicatoare, unele mai bune, altele mai putin bune dar la fel de educative, catre CALE.
Drum bun tuturor!
Alaturi de voi, in cautarea CAII, cu prietenie sincera,
Traian