TU – ultima frontiera – partea 2

Salut!

Ce faci? A venit frigul si la tine? E totusi decembrie si iata, avem parte de un Bucuresti invelit in gheata. E chiar distractiv, daca nu ai avea nimic altceva de facut decat sa te plimbi, sa privesti pe geam, sa te bucuri de aceasta perioada. Mai delicat e atunci cand trebuie sa iesi, sa-ti dezmortesti masina sau sa umbli pe varfuri sa nu aluneci.
Aseara a fost o seara speciala pentru mine. Vreau sa iti impartasesc din experienta pe care am avut-o. Mi-am implinit un vis. De multa vreme imi doream sa cant cu o trupa in spate, in fata unui public. Imi place muzica de cand ma stiu dar nu te speria, nu sunt vreo voce memorabila. Efectiv, un cantaret de cabina de dus. Poate ceva mai bun, totusi. :)Am mers intr-un club din oras, unde merg deseori pentru a ma intalni cu prieteni dragi si pentru a lua contactul cu muzica blues. Am vorbit cu Cyfer, un bun prieten si super chitarist si am stabilit sa imi dau doctoratul odata pentru totdeauna, in fata unei sali pline cu oameni. Am cantat, prieten drag. Pe scena, cu scule, cu instrumentisti de prima marime ai tarii noastre: Cyfer la chitara, Claudiu “Nashu” Purcarin (Sistem) la tobe si Catalin Rasvan la chitara bass. M-am hazardat cu o piesa draga mie, denumita “My Babe” si pe care te invit sa o asculti mai jos, in varianta originala cu Little Walter. Eu pastrez amintirea pentru mine, n-am inregistrat nimic! 🙂

Mi-am implinit visul. Am mai bifat ceva si e minunat. Si te asigur de faptul ca ii cunosc pe toti acesti prieteni din aceste locuri, pe baza de socializare. Nu ne invartim in aceleasi cercuri sau mai stiu eu ce introducere pretentioasa. Atunci cand nu ne punem oprelisti inainte de a ne apuca de ceea ce ne dorim, lucrurile se intampla.  
Curaj! Visele tale asteapta sa fie implinite si doar tu ai bagheta magica!
Mi-am amintit de o vorba din copilarie: ochii vad, inima cere….constiinta nu si nu! Mi se pare un lucru atat de adevarat. Este exact ce spuneam: constientul creierului uman ocupa cateva procente si se ocupa de tot ceea ce decizi ca vrei, te lasa chiar sa treci la treaba insa pe perioade scurte si iti permite sa accepti sau sa respingi idei.
Pe concret: poti lua o decizie astazi? DA. Poti sa o continui? NU. Pentru ca ai un subconstient care nu te lasa. Iti amintesti de promisiunile de An Nou? Ca tot se apropie. In fiecare an, de acum, voi incepe sa, voi face cutare lucru, anul asta e anul meu, etc. Si nimic.
Partea nevazuta a icebergului numit creier, subconstientul, nu te lasa. Cum stau lucrurile cu subconstientul? Daca esti intr-o casa superba sau iti imaginezi ca esti intr-o casa superba, subconstientul NU face nicio diferenta intre vis si realitate. Altceva? Ai condus vreodata masina, bicicleta, rolele in timp ce te uitai si la telefon sa vezi cine, ce sms ti-a dat?  Repetitia iti permite sa faci ceva atat de usor incat sa poti face si altceva in acelasi timp. Se dezvolta reflexe. Cind ai inceput sa te dai cu rolele prima data, erai transpirat tot, iti tremurau genunchii si te asezai distrus pe o banca, pentru a raspunde la telefon. Dupa un an de practica, deja nu simti ca esti pe role.
O carte citita timp de o zi sau doua nu aduce schimbarea de care ai nevoie. E nevoie de lucru continuu.
Multi spun: eu pina nu vad, nu cred. Ei bine, ochii nu sunt cei care vad. Ei lasa lumina reflectata de obiecte sa intre spre procesare iar creierul (cortexul vizual) este cel care descifreaza ce vedem. Ochii vad imaginea rasturnata chiar. Creierul o aseaza in picioare. Ati vazut diverse aparate, prisme, lentile care rastoarna imaginea, probabil.
Prin urmare, creierul va vedea in afara ta doar ceea ce crezi si va deteriora prin indoieli, ezitari si alte tertipuri tot ceea ce nu crezi, pentru a te tine in siguranta. Din moment ce el e programat ca nu exista o varianta fericita a ta, cum sa-ti permita sa fii fericit? Impotriva vointei tale? Niciodata. 🙂
Daca ne raportam strict la aspectul financiar, termostatul financiar este cel care te tine in zona in care esti acum. El cauzeaza temeri, anxietate, indoieli atunci cand te abati de la intervalul in care este el obisnuit. Facem un test? Gandeste-te la suma pe care o castigi lunar in mod normal. Acum, pentru a activa acest termostat, propune-ti ca de luna viitoare sa castigi cu un milion de euro mai mult decat castigi acum si gandeste-te la solutii. Simti ceva nou, cum ar fi o voce interioara care-ti spune: “da, da, da, ai luat-o razna”? Asta e peste limita superioara a lui. Acum propune-ti ca vrei sa demisionezi, sa te lasi de orice activitate si sa traiesti din mila celor din jur. Ce simti? Probabil limita inferioara a termostatului. El te va aduce intotdeauna la echilibrul unde a fost programat sa stea.
Reseteaza-l!
Cum ai ajuns la nivelul financiar actual? Exista aspectul genetic, familia, educatia, experienta pe care o ai. Dar printre aceste motive NU ESTE si adevaratul tau potential. Ei credeau asta despre tine, nu tu. Familia, profesorii, colegii, prietenii din copilarie aveau impresia ca tu ai un anumit potential. Si tu te-ai conformat in mod inconstient. Toate vorbele de genul: n-ai tu sanse sa…nu esti tu capabil sa….cum e sacul si peticul…saracul saracilor…etc, toate aceste vorbe repetate pot programa un subconstient. La fel de bine o fac si vorbe precum: esti cel mai bun, poti sa obtii tot ce iti propui, te-ai nascut milionar, nu exista scop prea maret pentru tine. Iata ce e bine sa dam urmasilor nostri.
Cum scapi din capcana? Se cheama Brain Training sau Brain Plasticity. Pana de curind se credea ca celulele din creier nu sunt regenerabile. Acum se stie ca nu este adevarat. Putem, in decursul unei perioade, sa schimbam cine suntem si ce credem despre noi. Imaginile din filmul Matrix in care lui Neo i se plantau in creier cunostinte de arte martiale nu mai sunt atat de departe de adevar. Deja prin echipamente de specialitate se vede concret care este reteaua neuronala si unde sunt formate absolut toate obiceiurile.
O idee constienta intra in subconstient prin repetitie si il impresioneaza astfel incat acesta dezvolta un reflex din aceasta idee.
Plan de bataie pentru schimbarea termostatului financiar:
vizualizari – creezi o viziune puternica pentru tine, cu ceea ce iti doresti in viata ta. Faci un vision board (un panou din pluta sau carton) cu imagini reprezentand ceea ce-ti doresti pentru tine si le privesti de cate ori ai ocazia. Le pui pe pereti, pe desktopul computerului, in masina, oriunde crezi ca iti vor iesi in cale. Important e sa le vezi si dimineata inainte de a lua contact cu “viata”. Atunci creierul se afla intr-o stare de vibratie oportuna acestui tip de influente. Acest aspect este foarte important. Daca ai o stare de nervozitate si nu esti relaxat, poti sa faci cate afirmatii si vizualizari vrei. Nu functioneaza. Trebuie sa ai o stare de calm si relaxare.
– afirmatii – creezi afirmatii legate de ceea ce iti doresti, pe formatul: sunt atat de fericit si recunoscator ca am………..(completezi tu). Faci o lista si o parcurgi in fiecare zi. O inveti si apoi o reciti in gand sau cum vrei!
– iti imaginezi – cat de des ceea ce doresti in viata ta. Cum ai o pauza, in metrou, la coada la banca, inspira si expira profund, apoi calm inchide ochii si imagineaza-ti ce iti doresti in viata ta. E un mod placut sa iti petreci acest timp neutilizabil in mod obisnuit.
– brain sync –  exista tot felul de metode audio prin care, cu ajutorul castilor audio, poti asculta pret de cateva minute muzica relaxanta insotita de sunete pe frecvente benefice creierului, sunete care ajuta la echilibrarea celor doua emisfere si utilizarea lor concomitenta: cea logica si cea creativa. Cautati pe internet. Eu sunt incantat de Kelly Howell.
– hipnoza –  e costisitor dar prin hipnoza un specialist bun poate sa-ti planteze in subconstient exact ceea ce iti doresti tu de la tine si atunci vei dezvolta mai rapid senzatia ca esti deja asa cum vrei. Nu cunosc activitatea din acest domeniu din Romania, drept urmare nu as putea sa dau vreo directie. O precizez insa ca metoda recomandata.
– concentrare –  unii ii spun meditatie (dar meditatia inseamna sa nu te gandesti la nimic) este ceva ce n-ar trebui sa lipseasca din viata de zi cu zi. Este un exercitiu prin care iti dezvolti in primul rind puterea de concentrare. Si cei mai multi dintre noi exact de asa ceva ducem lipsa. Nu ne putem concentra foarte mult pe o directie. Si televizorul contribuie mult la acest neajuns, prin tot felul de programe neinteresante care ne fac sa pierdem ore schimband canal dupa canal, fara a urmari ceva consistent mai mult timp. Metode de concentrare sunt peste tot, pe Internet. O simpla cautare va introduce intr-un univers nou. Cel mai usor mod este acela de a inchide ochii si de a respira controlat si cu atentie la respiratie. Simti cum intra aerul in corp, iti inunda corpul, simti cum expiri prin nari, cum ies elementele negative odata cu aerul expirat, simti pauza de dupa expiratie. Faci asta cateva minute si te-ai ales cu un mod simplu de concentrare in care iti iei mintea de la orice altceva si te concentrezi pe respiratie.
EFT (Emotional Freedom Technique) – am discutat pe larg intr-un articol mai vechi. Click pentru acces!
O zi excelenta iti doresc si sper sa incepi sa te joci cu tine, indiferent de ce varsta crezi ca ai, indiferent de ce crezi ca mai poti sau nu mai poti sa faci, indiferent daca vocea interioara iti spune sa te intorci la ce stie sa faca mai bine! Anuleaza de acum, in mod constient, orice fel de regrete vei putea sa ai la capatul drumului!
Decit sa te intrebi cum ar fi fost daca….e mai bine sa stii!
Revin cu detalii…
Cu prietenie sincera,

Traian

2 Comments

  1. Mi-ar placea sa te gasesc intr-o aula sau intr-o sala de curs… poate, tinand prelegeri sau calatorind prin lume si vorbind oamenilor despre cat de important este sa-ti deschizi mintea.
    Cati stiu ca existi pe blog? Oricare ar fi raspunsul, sunt prea putini. Nu am nicio sugestie concreta, dar vreau sa te felicit pentru mintea ta atat de frumoasa.
    L.

  2. Iti multumesc frumos pentru viziune. Si mie mi-ar placea sa fac ceea ce fac aici, pe site, intr-un cadru mai larg. In prezent fac pasi repezi in aceasta directie. Este, sper, destul de evident ca imi face o mare placere sa activez in mediul asta si sa impartasesc ceea ce gasesc. Cu totii avem dragonii nostri in minte si trebuie sa-i imblanzim, ca sa ne serveasca si nu sa-i servim. Cat despre cei care stiu despre blog, unul este suficient, acela care citeste ACUM randurile astea. Cu bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *