Despre ganduri si puterea lor!

Salut,
Ce mai faci? Sper ca toate sunt bune si esti pe drumul cel bun catre adevaratul scop al vietii tale.
Astazi am vorbit cu cineva despre importanta pauzelor in gandire si mi-am dat seama cat de importante sunt acestea. Te trezesti dimineata si ai impresia ca “trebuie” sa faci o gramada de lucruri de care te-ai saturat si pe care deja, le urasti. Incearca sa-ti faci obiceiul de a-ti intrerupe acest parcurs cu ceva incredibil de placut, ceva pentru care nu ai timp, de obicei. Danseaza, chiar si singur, pe piesa ta preferata. Asculta ceva, scrie, deseneaza, priveste pe geam, orice altceva decat ceea ce faci. Cu cat iti dezvolti acest obicei, vei vedea si rezultatele.
Mai jos iti prezint un articol pe care l-am primit prin email, dar care mi se pare interesant, drept pentru care ti-l supun atentiei.
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .   
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună..
Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilorSă nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.
IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu ?).Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca din care obtineti satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice veţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Creator. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.

Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va emite atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti aşa primeşti! Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el..Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.

Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.

De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit!
Cu prietenie sincera,
Traian

4 Comments

  1. Vorbesti (comunici) cumva cu Zota Alexandru?
    numai el vorbeste asa si citeste carti multe si vrea sa cunoasca oameni si multe altele… El are un limbaj mai sofisticat.

  2. Buna,
    Nu il cunosc pe dl Zota Alexandru. Multumesc pentru mesaj!
    Toate cele bune,
    Traian

  3. Ai dreptate trebuie sa gandim bine sa primim bine. Dar chiar ne si vindeca de boli o gandire buna/ pozitiva etc.. ? ms frumos

  4. Multumesc pentru mesaj.

    Pentru a raspunde la intrebare trebuie sa fac referire si la subiectivitatea termenilor bun/rau, pozitiv/negativ….sau cum Eminescu spunea “ce e rau si ce e bine, tu te-ntreaba si socoate”.

    Daca observam cu adevarat ce e in jurul nostru, lasat de Creator, Univers, Dumnezeu, Buddha sau cum vrei sa-i spui, remarcam perfectiunea si echilibrul in tot si toate. Nicio greseala. Si atunci, cum putea sa greseasca in ceea ce ne priveste si sa ne lase bolnavi sau imbolnavibili?

    Nu cumva ne-am imbolnavit singuri? Afla ADEVARUL Universal si lasa micile adevaruri predate de cei din jur….si nu vei mai avea boli pe care sa le vindeci, nici la tine, nici la cei din jur!
    Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *